Nice La Belle

13 noiembrie 2015. Televiziunile de știri încep să deruleze pe burtiere titluri de groază. La Paris e în desfășurare un atac terorist de amploare. Peste nici 2 săptămâni urma să zbor spre Franța, la Nisa...

Biletul de avion l-am achiziționat încă din luna septembrie. Nu țineam neapărat să merg la Nisa, dar discutasem cu niște prieteni despre un city-break și destinația care a ieșit câștigătoare a fost aceasta, la dorința lor. Fie, mi-am zis, Nisa este capitala Coastei de Azur, recunoscută ca fiind printre preferințele celor “rich and famous”, iar în apropiere sunt o grămadă de locuri celebre: Cannes, Saint-Tropez, Monaco... De ce să nu vedem și noi, cu ochii noștri, cum stau lucrurile la fața locului. Iar posibilitatea de a da o fugă și până în capitala fițelor, Monte Carlo, suna tentant.

Împreună cu noi urmau să mai vină niște cunoștințe de-ale lor, astfel că grupul trebuia să fie de 7 persoane. Cum la astfel de inițiative sunt în linia întâi, am fost și primul care a cumpărat bilet. Singura companie low-cost care operează zboruri din România spre Nisa este BlueAir, așa că... BlueAir a fost. 319 lei dus-întors, toate taxele incluse și un bagaj de cabină. Numai că prietenii mei s-au răzgândit între timp și nu și-au mai luat bilet, iar prietenii lor au procedat întocmai.

Prin urmare, la momentul respectiv, am considerat că a fost un fel de țeapă pe care am luat-o cu plecarea la Nisa. Senzație amplificată și de televiziunile ce transmiteau tot felul de știri cu privire la controalele drastice care se făceau de autorități atât cetățenilor francezi, cât și străinilor, cu garnituri de tren ce erau oprite pentru control și tot felul de chestii asemănătoare.

Numai că experiența ce aveam să o trăiesc urma să contrazică total această senzație...

Am ajuns în Nisa pe seară. Având în vedere recentele evenimente, la care am făcut referire anterior, intrarea în țară a fost destul de lejeră, petrecând chiar foarte puțin timp cu formalitățile de intrare, în dezacord cu așteptările mele. Ceea ce nu a putut decât să mă bucure.

Aeroportul din Nisa este al treilea ca mărime din Franța, după numărul de pasageri, primele două fiind cele din Paris. Acest lucru este explicabil, pe undeva, dacă ținem cont că aeroportul deservește, ca poartă de intrare aeriană, toate localitățile de pe Coasta de Azur, inclusiv Monaco.

De la aeroport, care este foarte aproape de oraș (practic, chiar la periferie), se poate ajunge în Nisa foarte ușor și convenabil cu autobuzul. Există două linii speciale, care merg spre centrul orașului (linia 98) și spre gara principală (linia 99), care circulă zilnic, la intervale de aproximativ 20-30 de minute. Eu am ales linia 99 deoarece hotelul meu se afla foarte aproape de gara centrală din Nisa.

Zona în care se află hotelul nu este una foarte ofertantă, având, bănuiesc, caracteristicile tuturor împrejurimilor unei gări. De la fereastră se vede calea ferată, iar pe stradă se pot întâlni (la orele târzii sau în weekend, când traficul pietonal nu e intens) prostituate africane și românce (de etnie romă). Magazinele și restaurantele din zonă aparțin, în cea mai mare parte, magrebienilor.

Fac un tur al zonei să mă obișnuiesc cu atmosfera și identific un supermarket de unde pot să cumpăr mâncare la prețuri rezonabile. Bineînțeles, șeful de tură este tot un magrebian. E de precizat că, pe perioada celor 3 zile în care am stat acolo, nu am avut parte de niciun dubios care să se uite mai urât la mine. În alegerea hotelului a contat în principal prețul și distanța față de centru, așa că am considerat rezonabile prețul de 32 de euro pentru o cameră (ce oferea strictul necesar) și distanța de circa 10 minute de mers pe jos de centru.

Dar să prezint și principalele atracții ale orașului, așa cum le-am perceput eu.

Cred că principalul obiectiv turisitc al Nisei este Promenade de Anglais, o promenadă de-alungul mării ce și-a luat numele de la turiștii britanici care au invadat localitatea în secolul XIX, în căutarea unui loc cu climă blândă în care să-și petreacă vacanțele. Spațiul pietonal este unul foarte generos, astfel că încap deopotrivă toți cei care îl folosesc: oameni care vor să facă o plimbare de relaxare, turiști, părinți cu cărucioare, bicicliști, rolleri, alergători etc.

Imaginea care se desfășoară înaintea ochilor este extraordinară. Pe de o parte Marea Mediterană cu a sa culoare turcoaz, care în dreptul orașului Nisa formează un mic golf denumit Baie des Anges, iar pe de alta hotelurile luxoase care se găsesc la șosea. În plus, pe mijloc sunt palmieri înalți, care sporesc caracterul relaxant pentru privire și creier. Noaptea, marginea dinspre mare a promenadei e luminată, astfel că, din depărtare, efectul vizual al dungii albe de lumină care marchează linia țărmului este senzațional.

Fac o paranteză pentru că nu am cum să nu mă gândesc acum și la momentele de teroare ce aveau să întrerupă bucuria celor aflați pe Promenade des Anglais la numai câteva luni după ce am fost și eu, în ziua de 14 iulie 2016, când un adept al fundamentalismului islamic a intrat cu camionul în mulțimea ce sărbătorea ziua Franței, făcând zeci de victime.

Soarele, ce-și trimite razele din direcția mării, se oglindește în apele golfului, sporindu-și strălucirea, și mă orbește, astfel că încep să regret că nu mi-am luat cu mine și ochelarii de soare. În depărtare, se zăresc doi temerari într-o bărcuță. Un teribilist se dezbracă de haine și rămâne în slip, după care intră în mare și începe să înoate. Ulterior, aveam să mai văd astfel de scene, semn că respectivii nu erau chiar atât de teribiliști pe cum îi credeam eu. Deh, dacă vii din țări unde a face baie în mare la sfârșitul lui noiembrie e ceva nebunesc...

În depărtare se zărește Dealul Cetății (Colline du Château), un alt obiectiv turistic important al Nisei, iar, judecând după poziția lui, îmi închipui că, o dată ajuns în vârf, o să am o priveliște super. Până atunci, nu știu la ce să mă uit mai întâi, la mare sau la hotelurile luxoase de pe promenadă.

Iată și celebrul Hotel Negresco (Le Negresco), situat chiar pe Promenade des Anglais, unul dintre simbolurile orașului, a cărui iamgine este nelipsită de pe fotografiile de prezentare și promovare a Nisei. Hotelul are o istorie care ne face mândri ca români. Acesta a fost fondat în anul 1913 chiar de un compatriot al nostru, Alexandru Negrescu (devenit Henri Alexandre Negresco), care a beneficiat de finanțare din partea unor potentați ai vremii. Alexandru Negrescu, care a lucrat ca majordom în mai multe hoteluri de lux, a avut ambiția să construiască un hotel al lui, care să deservească o clientelă exclusivistă, și a reușit. Totuși, el a murit ruinat după Primul Război Mondial, hotelul său fiind rechiziționat de autorități și transformat în spital în timpul conflagrației amintite. Ca fapt divers, în timpul atacului terorist din 13.07.2016, în holurile hotelului s-a acordat primul ajutor răniților din atentat.

În cadrul hotelului se află Restaurantul “Le Chantecler” și Braseria „La Rotonde”, ambele cu prețuri în concordanță cu clasificarea de 5 stele a hotelului.

Chiar lângă Negresco se află Villa Masséna, care adăpostește Muzeul de Artă și Istorie, ale cărui săli de expoziție prezintă istoria orașului Nisa și a regiunii. Contrucția a fost realizată după un plan al unui celebru arhitect urbanist și peisagist al secolului XIX, care a desenat și grădinile Casinoului din Monte Carlo.

Pe plajă încă sunt deschise unele terase, însă clienții sunt puțini. Plaja e cu pietriș, astfel că e oarecum musia să-ți iei șezlong în timpul sezonului estival, dacă vrei să stai confortabil. Faptul că sezonul se prelungește târziu în toamnă pe Coasta de Azur îmi este relevat de un anunț care dezvăluie că poți beneficia de reduceri specifice low-season. Astfel, Plaja Lido, una dintre multele ce se află la Baie des Anges, anunță un preț special începând cu 1 octombrie, de „numai” 12 euro pentru șezlong și umbrelă. Ceva mai mult decât poți găsi pe litoralul Mării Negre, în plin sezon, la plajele de fițe.

Prețurile pe plajă mi se par mărișoare. Nu știu dacă sunt de actualitate (low-season) sau au rămas din timpul verii. Astfel, pe Plaja Ruhl poți cumpăra o bere Heineken (33cl) la 8,50 euro, o bere la pint (50cl) la 12 euro, un whisky (60gr) la 13 euro, un ceai la 5 euro ș.a.m.d.

Promenade des Anglais ține până la Parcul Albert I (Jardin Albert 1er), unde se află monumentul centenarului (Monument du Centenaire), un obelsic reprezentând-o pe zeița victoriei, Nike (aluzie la originea numelui orașului Nisa, întemeiat de coloniști greci, în cinstea unei victorii pe care au repurtat-o împotriva vecinilor liguri). La baza monumentului, în marmură, mai este reprezentată o tânără fată ce îmbrățișează o femeie, reprezentând Nisa ce se dăruiește Franței. Ansamblul a fost ianugurat în anul 1896 pentru a celebra centenarul alipirii Nisei la Franța, care a avut loc la 1793.

Aproape de acest monument, în continuarea promenadei, se găsește un altul, având aceeași “temă”, însă mult mai ciudat la înfățișare. Neuf Lignes Obliques (nouă linii oblice, ce reprezintă, efectiv, monumentul) a fost ridicat cu ocazia aniversării a 150 de ani de la alipirea comitatului Nisa la Franța, în 1860.

Acum e momentul să vă spun că orșul Nisa și împrejurimile sale au avut o istorie tumultoasă, zona alternând perioadele de independență, cu cele în care s-a aflat sub stăpânirea vecinilor săi mult mai puternici (regatul Franței sau statele italiene – Genova, Savoia etc.).

În continuarea Promenade des Anglais se află Quai des États Unis, semn că locuitorii orașului au vrut să se pună bine și cu americanii, mult mai puternici ca englezii în zilele noastre. Probabil e un lucru pe care l-au învățat din istoria lor, când au avut de-a face atât cu stăpâni francezi, cât și italieni.

Pe măsură ce mă deplasez, soarele strălucește tot mai tare și încălzește mai mult, ingrediete pentru o zi excelentă. Cobor pe plaja de pietriș și mă apropii de mare. Îmi umezesc degetele în apa mării și apoi le pun pe limbă, simțindu-i salinitatea. În acest moment mă gândesc a câta oară mă reîntîlnesc cu Mediterana și concluzionez că e a cincea.

Continui deplasarea de-alungul Quai des États Unis, în timp ce colina cetății devine din ce în ce mai mare, pe măsură ce mă apropii. Disting o construcție rotundă (Tour Bellanda), ce seamănă cu o tură de la jocul de șah, pe care se zăresc niște oameni, semn că e un punct de belvedere. Seara, pe această construcție sunt proiecții de lumină în culorile drapelului francez, ce se văd din depărtare.

Între timp, arunc o privire și către piața de flori (Marché aux Fleurs sau Cours Saleya), ce se găsește pe cealaltă parte a Quai des États Unis, pe cealaltă, aflându-se, desigur, marea. De aici începe și orașul vechi (Vieux Nice), despre care voi povesti mai târziu.

Pe Quai des États Unis, în ultima zi de ședere, am dat și peste niște protestatari pașnici, originali prin modul în care își exprimau doleanțele, care păreua să atragă atenția asupra faptului că lumea se îndreaptă într-o direcție greșită sau ceva de genul.

Ajung și la baza colinei cetății, al doilea mare punct de atracție al Nisei (în ordinea în care le-am vizitat eu). Pentru a ajunge sus, există posibilitatea să iau ascensorul. Aleg, însă, scările în ideea de a nu pierde ceva din priveliștea senzațională ce mă gândeam că mi se va arăta pe măsură ce escaladam treptele. Bine, fac traba asta și pentru că, în același timp, ajunge acolo, cu intenția vădită de a urca pe scări, și o frumoasă turistă, ce îmi aruncă priviri galeșe din când în când...

Pe măsură ce urc treptele începe să se contureze o vedere de ansamblu asupra Nisei, cu Promenade des Anglais ce desparte imaginea în două, Baie des Anges și orașul propriu-zis. Iamginile care se derulează încep să semene din ce în ce mai mult cu cele care prezintă în culori idilice Nisa pe vederile poștale și nu numai, pe care le văzusem anterior, când m-am documentat pentru excursie. Astfel, observ că orașul este așezat pe un teren deluros. În depărtare se zărește și aeroportul, despre care spuneam că se află la marginea orașului, cu avioane aterizând sau decolând.

Tour Bellanda, primul element din ansamblul arhitectonic al dealului cetății cu care iau contact, a fost ridicat pe fundația unei foste structuri defensive, dărâmată în perioada ocupației franceze din timpul lui Ludovic al XIV-lea. Turnul a fost locuit și de Hector Berlioz, o placă comemorativă menționând faptul că, în anul 1831, într-una din camere, celebrul compozitor a scris uvertura de la “Regele Lear”.

Ajung și pe terasa turnului, de unde se pot face poze panoramice la împrejurimi. Terasa e împodobită cu mozaicuri din ceramică, ce reflectă scene din viața orașului. Vegetația mediteraneană verde, împreună cu soarele care începe să încălzească și mai tare, dă o senzație de primăvară, deși e sfârșit de noiembrie.

De sus, orașul vechi pare foarte restrâns. Clădirile sunt mai mici de înălțime comparativ cu restul orașului, acoperișurile fiind toate din țiglă și de aceeași culoare cărămizie. Vieux Nice se înscrie în forma unui triunghi. Se vede bine și sistematizarea lui, respectiv străduțele în formă de arc de cerc cu centrul într-unul din vârfurile triunghiului.

La un moment dat se aude o bubuitură puternică. Dintr-o dată, majoritatea celor prezenți pe tereasa turnului îngețăm efectiv. Doar ochii ni se mai mișcă, uitându-ne de unii la alții. Evenimentul tragic de la Bataclan, din Paris, este încă proaspăt și ne face să ne gândim, cel mai probabil, la același lucru... o bombă. După momentul de uluială fug spre balustradă și mă uit în jos. Circulația pietonală și traficul stradal se desfășoară normal, ceea ce mai atenuează din frica ce părea să se instaleze. În scurt timp, concluzionez că bubuitura era de la altceva... De abia în ultima zi a șederii, când urc din nou dealul cetății pentru a mai vedea o dată panorama orașului, deslușesc și misterul. A fost vorba de o salvă de tun, trasă pentru a marca, cel mai probabil, ora 12. Din locul unde mă aflam s-au auzit imediat și clopotele unei biserici din apropiere și m-am uitat la ceas.

Trag cadre peste cadre cu Promenade des Anglais și hotelurile sale luxoase, dintre care se distinge Le Negresco. Nu mă mai satur de frumusețea peisajului. Priveliștea e foarte romantică și mă gândesc că un city-break la Nisa ar fi un frumos cadou ce ar putea fi făcut soției sau prietenei, după caz. Cu siguranță e o destinație ce ar ajunge drept în top în clasamentul lor.

După scurtul moment de visare și divagare, continui cu urcatul scărilor spre vârf. Din loc în loc opresc să fac poze la marea care se arată printre ramurile măslinilor ce străjuiesc treptele. Turcoazul Mării Mediterane mă oprește mereu să-l admir.

Ajung în vârf (situat la 92m deasupra nivelului mării), unde se află un parc, cu arbori și arbuști specifici climei mediteraneene, gherete unde se vând băuturi și snack-uri, locuri de joacă pentru copii și băncuțe pe care poți să te relaxezi după turul de forță din oraș.

Se întrezăresc și ruinele fostului castel. Acesta a fost ridicat undeva în secolul XI, în scopuri militare, fiind distrus la începutul secolului XVIII din ordinul Regelui Soare - Ludovic XIV, după ce a fost asediat și ocupat de trupele franceze. În toată perioada sa de existență, castelul avut un rol important în viața politică și militară a orașului.

Deși ruinele nu sunt ceva din cale-afară, locul este unul dintre must see-uri, măcar pentru perspectiva pe care o oferă asupra Nisei, fiind și un bun loc pentru a te rupe de tumultuul orașului.

Spectaculoasă mi s-a părut cascada artificială din vârful ruinelor, unde se adună mulți pescăruși și unde am prins chiar un curcubeu care s-a format din multitudinea de stropi ce rezultau ca urmare a căderii de apă. De aici am mai făcut niște poze cu Baie des Anges și Promenade des Anglais.

De partea cealaltă a colinei se află marina, portul pentru ambarcațiunile deținute de persoanele private. Identific repede locul de unde se pot face cele mai bune poze și trec la treabă. Marinele sunt locurile mele preferate în orașele pe care le vizitez (unde e cazul), așa că mă gândesc că după ce termin cu colina voi zăbovi o perioadă acolo pentru a admira bărcile. Pe mine mă relaxează imaginea velierelor ancorate, de aceea am tendința să petrec mult timp în marine.

Dincolo de marină, orașul se întinde tot pe o colină (Mont Boron), așa că imaginea ce se dezvăluie de pe dealul cetății e senzațională. Cactușii care străjuiesc ruinele zidului fostei cetăți și pe care îi prind în cadre par că amplifică această senzație.

Astfel, Mont Boron are la bază Grota din Lazaret (Grotte du Lazaret), declarată monument istoric în anul 1963, în care s-au descoperit unelte și resturi umane datând din Paleoliticul Mijlociu, semn că această regiune este locuită din cele mai vechi timpuri. În vârf tronează Fort du Mont Alban, construit în secolul XVI, aflat într-o stare de conservare foarte bună, reprezentând o mărturie a arhitecturii militare din acea vreme.

La baza colinei, în partea dinspre Vieux Nice, se află un cimitir, care mi s-a părut interesant prin prisma celor 3 secțiuni ale sale: catolică, protestantă și israelită. De unde se vede treaba că, după moarte, oamenii de toate religiile nu au o problemă în a se suporta unii pe alții.

Coborând dealul cetății pentru a mă îndrepta spre marină, la baza colinei, sculptat în piatră, se poate observa un monument dedicat soldaților din Nisa care și-au pierdut viața în luptele din timpul Primului Război Mondial, printre localitățile inscripționate fiind și celebra Verdun.

Vizavi de acest monument se găsește intrarea în marină, cu un promontoriu care are în capăt unf far. Se poate merge până la el pentru a avea o perspectivă foarte frumoasă asupra dealului cetății și portului. Îți dă senzația că faci poze de pe mare.

Marina (Port Lympia) e de-a dreptul senzațională, fiind ancorate ambarcațiuni de toate tipurile. Printre ele sunt și multe de lux și mă gândesc că nu am mai avut o astfel de ocazie, de a vedea atâte bărci la un loc, de când am fost în Malta. Pe margine, sunt restaurante ce servesc preparate marine. Trec pe partea cealaltă, iar priveliștea dată de ambarcațiuni cu catargele lor și dealul cetății este extraordinară.

Din port, urmez o străduță mică - Rue Cassini - către Piața Garibaldi. Aici se găsește Capela Sfântului Mormânt (Chapelle de Saint Sépulcre), ridicată în secolul XVIII. În ciuda numelui său, nu arată ca un lăcaș de cult, deși a fost utilizată în acest scop. Ea a mai servit și ca loc de cazare pentru membrii familiei de Savoia, atunci când poposeau în oraș.

În fața ei, înconjurată de o fântână arteziană, pe care te poți odihni observând furnicarul de oameni ce se află în trecere prin piață sau care stau la terase, se găsește statuia lui Giuseppe Garibaldi. Om politic revoluționar ce a trăit în secolul XIX, Giuseppe Garibaldi este un fiu al Nisei și un personaj deosebit de important, în principal, pentru istoria Italiei. Vă spuneam că, de-alungul timpului, Nisa s-a aflat când sub stăpânire italiană, când sub stăpânire franceză. E interesant faptul că Garibaldi s-a opus anexării Nisei de către Franța din 1860, această acțiune politică fiind una dintre temele combătute constant de iredenta italiană.

Tot în piață se mai găsește Muzeul de Artă Modernă și Contemporană (Musée d Art Moderne et d Art Contemporain), deschis în anul 1990, situat într-o clădire modernă ce găzduiește opere de artă aparținând unor artiști din istoria recentă.

Din Piața Garibaldi mă îndrept spre orașul vechi și apuc pe străduțele înguste, “unde gustă omul viața mai din plin”. De o parte și de alta a fiecăreia, la parter, se găsesc restaurante care mai de care mai cochete, magazine de suveniruri, de obiecte de artizanat, magazine de haine, de dulciuri și florării. E forfotă mare și plin de turiști.

Mă plimb la întâmplare pe străduțe și aștept să văd ce obiective atractive îmi ies în cale. Astfel dau peste Mănăstirea Sfântul Francisc (Couvent Saint François), ridicată de călugării franciscani, în secolul XIII, după ce s-au stabilit la Nisa, cu un turn ce domină celelalte clădiri ale orașului vechi.

Apoi, catedrala Sfânta Réparate (Cathédrale Sainte Réparate), ridicată în secolul XVII, comemorând martiriul sfintei patroane a lăcașului de cult. Legenda spune că aceasta ar fi plutit în derivă din Palestina până la Nisa, moaștele sale aflându-se în interiorul locașului sfânt. Este monument istoric din anul 1906.

Continuând explorarea orașului vechi, nu pot să nu admir și numeroasele stăduțe în pantă, sub formă de scări, acestea fiind întâlnite, în special, spre partea ce duce la dealul cetății.

Piața de pește este un loc plin de pescăruși care stau la pândă, așteptând o pradă ușoară care să le astâmpere setea de foame și de furtișag. Iar cum cei ce au răbdare sunt întotdeauna răsplătiți, chiar în momentul când am trecut pe acolo am fost martorul unei scene reale de deposedare a comercianților ce descărcau lăzile de pește înghețat de câteva bucăți, protagonișiti fiind chiar înaripații în cauză.

Printre clădirile mai interesante ce se pot întâlni în Vieux Nice se mai află Palatul de Justiție (Palais de Justice), care adăpostește sediile mai multor instanțe. În apropiere, peste drum, se află Caserne Rusca, o clădire ale cărei încăperi au servit cândva ca adăposturi militare, în prezent fiind și ea sediul unei instanțe. Aceasta este flancată de Turnul Orologiului (Tor de l’Horologe), care a fost distrus în mai multe asedii ale orașului și reconstruit de fiecare dată, cel actual datând de la 1718.

În sfârșit, un loc ce nu trebuie ratat în orașul vechi este Piața de Flori (Marché Aux Fleurs sau Cours Saleya). Pe lângă flori, de aici se pot cumpăra și fructe, legume, suveniruri, obiecte de artizanat etc. La restaurantele din piață se poate servi masa la prețuri mai ok, asemenea teraselor din piețele noastre unde se servesc mici, numai că aici găsești pește sau fructe de mare. Se poate comanda chiar meniul zilei, constând în salate, supe, pește sau fructe de mare cu garnitură, desert, prețurile fiind între 16 și 22 de euro, în funcție de meniul ales.

Din piața de flori se întrezărește Palatul Prefecturii (Palais de la Prefecture), care a avut de-a lungul timpului mai multe întrebuințări (reședință a ducilor de Savoia, în secolul XVII, spital în timpul revoluției franceze, reședință a regilor Sardiniei), în prezent fiind sediul instituției prefectului.

În apropierea Vieux Nice, la capătul străzii Avenue Jean Médecin, se găsește Place Masséna, o piață mare în mijlocul căreia se află o fântână frumoasă. Este plină de viață, fiind frecventată atât de turiști, cât și de localnici. De aici se pot închiria un fel de ricșe moderne, pe care le conduc niște tineri.

Din piață se desprinde Rue Masséna, care este o arteră comercială pietonală din zona centrală, unde se găsesc tot felul de magazine de haine, restaurante, cafenele etc.

Avenue Jean Médecin este și ea una dintre cele mai importante artere comerciale ale orașului. De o parte și de alta a străzii sunt diferite magazine în care se găsesc... de toate pentru toți.

Mi se pare interesantă povestea familiei Médecin, care a dominat istoria contemporană a Nisei, în care orașul a cunoscut o perioadă de prosperitate. Astfel, Jean Médecin, care a și dat numele bulevardului, a fost primar al orașului timp de 33 de ani, între 1928 și 1943, iar, apoi, între 1947 și 1965. Fiul său, Jacques Médecin, a fost primar al Nisei timp de 24 de ani, între 1966 și 1990. Ca urmare a unor acuzații de corupție, acesta din urmă a fost nevoit să fugă din țară în 1990, fiind prins în 1993 în Uruguay și extrădat anul următor în Franța. Ulterior, acesta a fost condamnat pentru corupție și alte fapte conexe fenomenului de corupție. 
Nisa este o locație excelentă ce poate servi drept cartier general de unde să pornești în explorarea Coastei de Azur, rețeaua de transport în comun ce face legătura dintre capitala sa inforamlă (Nisa) și celelalte localități fiind destul de bine pusă la punct. Și exact asta am făcut și eu în continuare.