Bartolomeu Doinas: Madrid... y nada más

Dacă îți dorești o evadare de weekend din rutina zilnică la Madrid, din București-Otopeni există curse ale companiei WizzAir destul de convenabile. Cea înspre Madrid (aeroportul Barajas – Terminalul 1) este vineri, la ora 18:05 (sosire la ora locală 21:15), iar cea de întoarcere spre București are plecarea la ora locală 21:55 și sosoirea în noaptea de duminică spre luni, la ora României 02:45. Zborurile durează aproximativ 3 ore și 40 de minute. E puțin inconfortabil la întoarcere, dar dacă nu ești nevoit să te duci prea de dimineață la serviciu luni ai avea timp de o mică odihnă.

La întoarcere, am avut parte de o întârziere cauzată de un cetățean care, după ce a urcat în avion, a realizat că și-a pierdut/uitat “permisul” (nu a fost foarte clar ce fel de permis) și a renunțat la a mai zbura cu cursa respectivă. Astfel, pentru anularea oricăror suspiciuni cu privire la posibilitatea unui atentat terorist în timpul zborului, cu toții a trebuit să ne recunoaștem bagajele și hainele depozitate în compartimentele de deasupra, în ideea ca respectivul să nu fi lăsat vreun bagaj suspect. Dacă am apucat să scriu, înseamnă că totul a fost ok.

De la aeroport în oraș

De la aeroport, cel mai economic mod în care poți ajunge în oraș este metroul, însă, la momentul actual (până în luna aprilie 2017), stația de la aeroport este închisă pentru lucrări de modernizare.

Am înțeles de la un angajat al firmei de securitate ce asigură paza la aeroport, pe care îl întrebam în engleză și ne răspundea în spaniolă (deci, vă dați seama cam cum a fost) că ar fi un autobuz (ceva cu SE) care ar asigura curse gratuite până la Piața Mar de Cristal, de unde se poate lua metroul.

O altă variantă sunt cursele regulate ale liniei expres a aeroportului, care te lasă în Piața Cibeles sau la Gara Atocha. Biletul costă 5 euro, iar călătoria dureză circa 20 de minute. Acesta a fost timpul înregistrat de noi la întoarcere, duminică seara, din Piața Cibeles la aeroport – Terminalul 1.

De la aeroport se poate lua spre oraș chiar și un taxi, mai ales dacă sunteți într-un grup de persoane, prețul călătoriei fiind standard, de 30 de euro. Așa că, în aceste condiții, pentru 2-3 euro în plus de persoană, cred că merită, mai ales că te lasă chiar în fața hotelului unde ești cazat.

În aeroport, la Informații, am dat peste o doamnă româncă, stabilită în Spania de circa 20 de ani, după cum ne-a mărturisit. După un scurt dialog în engleză, ne-a auzit vorbind română și apoi ne-a indicat pe limba noastră (într-o română afectată de “sindromul Răducioiu”, dacă înțelegeți ce vreau să spun) taxiul sau autobuzul expres ca fiind cele mai bune variante.

De noi s-a mai lipit și un românaș, care ne auzise că vorbim engleză și s-a gândit că om fi mai descurcăreți, el neștiind nici engleză și înțelegând spaniolă prea puțin. Am aflat că venise să câștige un ban încercând să impresioneze lumea la metrou cu acordeonul său, prilej cu care am observat că acesta era și singurul său bagaj. Am râs copios când am văzut mirarea lui la aflarea veștii că am venit la Madrid doar pentru a-l vizita în weekend și că nu intenționăm să cântăm la metrou. Noi am fost doi băieți și o fată, de aceea mă gândesc că poate ne vedea un fel de trupa Genius sau Hi-Q, de pe vremuri...

Am decis să luăm taxiul, astfel că am avut ocazia, pe parcursul celor 20 de minute cât a durat călătoria până la hotel, să schimbăm impresii cu șoferul și să obținem ponturi. Taximetristul înțelegea și vorbea engleză cât de cât (entry level să-i zicem), fiind singurul spaniol întâlnit (în afara celor care lucrau la ghișeele de informații) care a făcut acest lucru. Când a aflat că suntem români, a început să laude mașina sa, prilej cu care am constatat că ne deplasam chiar cu o Dacie. Ne-a spus că în Madrid sunt aproximativ 16.000 de taxiuri și ne-a explicat codul literelor și cifrelor ce sunt afișate pe acestea. Astfel, am aflat că există o zi pe săptămână, când, în funcție de literă, taxiul respectiv nu lucrează. De asemenea, cifra afișată reprezintă numărul de persoane care se află în momentul respectiv în taxi. În afara altor discuții de complezență și despre vreme, am aflat că ține cu Betis Sevilla și nicidecum cu Real sau Atlético. Deh, microbistul din mine trebuia să-l întrebe... I-am plătit cei 30 de euro la finalul cursei și i-am lăsat bacșiș 1 euro, părând să fie mulțumit, motiv pentru care ne-a dat din portbagaj 3 hărți ale centrului orașului, care ne-au prins bine ulterior pentru orientare către obiectivele turistice.

Pentru a fi cât mai aproape de principalele atracții turistice, am găsit o unitate de cazare de tip hostel, situată la circa 200m de Puerta del Sol, care reprezintă chiar centrul orașului. Prețul a fost de 35 euro/noapte pentru o cameră single și 55 euro/noapte pentru o cameră dublă, ambele cu băi private și fără mic dejun inclus. Afacerea este condusă de două mămăițe foarte simpatice și pline de viață, care nu știau o boabă de engleză. Astfel, în afara unor cuvinte de bază pe care le știam noi în spaniolă, reminiscențe ale telenovelelor, a trebuit să ne înțelegem cu ele prin semne. Ceea ce a fost super și a dat naștere la situații hilare de care am râs cu toții cu poftă. O altă unitate de cazare din apropiere avea și camere de 3 persoane, prețul fiind de 70 euro/noapte, după cum ne-au spus alți turiști cu care am intrat în vorbă. Oricum, la cât de bine și de ieftin se mănâncă în Madrid, nici nu se impune alegerea unui hotel cu mic dejun inclus. Despre posibilitățile de a servi masa, voi povesti după ce prezint principalele atracții turistice pe care le-am vizitat.

Ce se poate vizita?

Puerta del Sol este o piață în centrul orașului ce trece drept buricul târgului. Aceasta este plină de viață la orice oră din zi și din noapte. Atât turiști, cât și localnici ce se relaxează la o țigară pe marginile unei fântâni arteziene sau chiar pe jos, precum și diverși artiști de stradă care își fac numărul, fiecare cu talentul lui.

În zonă se găsește și Kilometrul 0, locul de unde se măsoară toate distanțele rutiere în Spania. Astfel, Puerta del Sol este un loc foarte bun pentru a porni expediția spre pincipalele atracții turistice ale Madridului, care se găsesc înșirate oarecum de jur împrejurul acestei piețe.

Pe lângă clădirile vechi și străduțele cochete și aglomerate ce pornesc de aici, în piață poate fi admirată Oso y Padroño, o statuie simbol al Madridului (ce se regăsește și pe emblema clubului de fotbal Atlético de Madrid), reprezentând un urs cabrat ce mănâncă fructe dintr-un copac, precum și statuia zeiței Venus (Mariblanca). De asemenea, în mijloc se găsește statuia ecvestră a lui Carlos al III-lea, rege al Spaniei.

Pornind de la Puerta del Sol, spre nord-vest, pe una din străduțele pietonale, cu magazine chic de o parte și de alta, se ajunge la Plaza del Callao, unde se găsesc mai multe cinematografe, cel mai spectaculos dintre ele (judecând după clădirea care îl adăpostește) fiind Capitol.

De aici, se face joncțiunea cu Gran Via, una dintre arterele comerciale cele mai frumoase ale Madridului. Pe Gran Via se pot observa niște clădiri înalte (magazine, hoteluri, bănci etc.) ce impresionează prin arhitectura lor (stilul art deco) și care conferă mai degrabă un aspect american, decât european, capitalei spaniole.

Continuând drumul pe Gran Via, se ajunge în Plaza de España, unde se pot observa niște clădiri și mai înalte, care creează impresia că te afli în New York-ul interbelic. Mă rog, așa mi s-a părut mie, că văd live pozele alb-negru ce înfățișază metropola americană din perioada respectivă. Probabil de la același stil art deco în care sunt construite. Cea care domină piața este Edificio de España, ce are în fața ei o frumoasă fântână arteziană.

În Plaza de España se află un părculeț unde se poate observa un monument reprezentându-l pe Cervantes privind de pe un jilț la Don Quijote și Sancho Panza, celebrele sale personaje de poveste, pregătiți parcă pentru o nouă luptă cu morile de vânt.

De aici, se ajunge imediat la un alt parc (Parque de la Montana), situat pe un platou mai înalt, unde se poate vedea Templul din Debod (Templo de Debod), un templu egiptean din antichitate. Prin anii ‘50-‘60 ai secolului trecut, inginerii spanioli i-au sprijinit pe cei egipteni în sistematizarea unei zone unde se găseau mai multe temple. Drept mulțumire, guvernul egiptean a donat Spaniei Templul din Debod, astfel că cel ce se găsește în Madrid este singurul templu antic egiptean original care se află în afara granițelor Egiptului. Se poate vizita gratis, eu admirându-l de pe margine, întrucât în perioada în care am fost eu prezent se executatu unele lucrări de întreținere sau ceva de genul.

Situat pe un platou înalt, parcul în care se găsește templul oferă și o imagine panoramică a Madridului și împrejurimilor.

De aici se întrezărște și următorul obiectiv, Palatul Regal (Palacio Real). Dar, până acolo, se trece prin Grădinile Sabatini (Los Jardines de Sabatini), ce flanchează aripa nordică a palatului, pe acest loc aflându-se cândva grajdurile regale. Grădinile reprezintă un loc de relaxare, putându-se admira mai multe labirinturi din gard viu și copaci toaletați în diferite forme geometrice ce atrag atenția.

Construcția unui palat regal a început în secolul XIV, în timpul domniei regelui Filip al II-lea. Ulterior, în secolul XVI, palatul a fost transformat într-o reședință de vară a familiei regale spaniole. În prezent, nu este locuit de familia regală (aceasta având reședința la Palatul Zarzuela, la marginea Madridului), care îl utilizează doar la ocazii speciale și ceremonii. Interioarele palatului au fost decorate de artiști celebri precum Caravaggio, Goya și Velázquez. Vizitatorii pot admira impresionante colecții de arme și armuri, mobilă, tapiserii, porțelan și alte obiecte de valoare istorică, precum și unicul cvintet complet de viori Stradivarius din lume. Palacio Real are peste 2000 de camere, dintre care doar 50 pot fi vizitate. Biletul de intrare costă 11 euro, însă trebuie să te pregătești sufletește pentru a aștepta la o coadă destul de mare, deoarece sunt mulți turiști dornici să-l viziteze.

În fața Palatului Regal se găsește o piață imensă (Plaza de Oriente) ce are în mijloc statuia ecvestră a regelui Filip al IV-lea. În zonă, în fața acestei statui se ridică clădirile ce adăpostesc Teatrul Regal și Opera.

Spre latura sudică a palatului regal se află o piață (Plaza de la Armeria), care cândva făcea parte din curtea palatului, astăzi fiind deschisă publicului, aici aflându-se și casa de bilete.

Tot în această piață se găsește Catedrala Almudena (Catedral de Santa Maria la Real de la Almudena), care anterior făcea și ea parte din complexul regal, fiind locul unde se desfășurau ceremoniile religioase la care participa familia regală. Aceasta este o construcție impunătoare ce nu trebuie exclusă din circuitul turistic, mai ales că, din turnurile ei, se poate admira o panoramă senzațională asupra orașului și a Palatului Regal. Finalizarea construcției a durat circa 100 de ani, fiind sfințită în anul 1993 chiar de Papa Ioan Paul al II-lea. Biletul de intrare pentru muzeul catedralei, unde se pot vedea diverse colecții de straie bisericești și documente legate de istoria lăcașului de cult, costă 6 euro, coada la intrare fiind destul de mică.

De la catedrală, mergând pe Calle Mayor se ajunge la Plaza de la Villa, o piațetă cu clădiri vechi și frumoase, unde se poate vedea Casa de la Villa, care a găzduit înainte Primăria Madridului. Tot aici se poate admira Casa Cisneros, care este unită de fosta primărie printr-un pasaj. În mijlocul pieței se poate admira statuia lui Don Alvaro de Bazán, un comandant militar din timpul regelui Filip al II-lea.

Continuând pe Calle Mayor se ajunge la Piața San Miguel, aici aflându-se bazarul comercial alimentar Mercado de San Miguel, un loc elegant și ceva mai scump decât alte locații, unde se poate servi masa în stil madrilen sau face cumpărături alimentare. E plin de lume atât în interior, cât și la terasele ce se găsesc în împrejurimi. Nouă ne-a fost sete rău și am luat un pahar de sangria (vreo 330ml și a costat 5 euro, fiind mai scump ca în alte locuri). Pe străduțele înguste din jur, care sunt foarte pitorești, cu copaci ornamentali, se găsesc numeroase restaurante.

De la Mercado de San Miguel se ajunge imediat în Piața Mayor, un loc de referință pentru Madrid. Aceasta are formă dreptunghiulară, ceva mai mare ca un teren de fotbal, iar clădirile ce o împrejmuiesc, mai toate având nuanță roșie-cărămizie, creează o senzație vizuală aparte. Singura clădire care face notă discordantă în piață este Casa de la Panadería, fostul sediu al breslei brutarilor. Piața este plină de lume, care fie admiră clădirile, fie se relaxează la unul dintre numeroasele restaurante cu terasă ce se găsesc aici. Pentru a-ți mai targe puțin sufletul, poți sta la o cafea și admira spectacolul pieței, care are parte de numeroși artiști de stradă ce-și prezintă “nebuniile” lor. Când am fost noi, a venit un grup de tineri (un băiat îmbrăcat mai femeiește și mai multe fete, cu flori roșii în păr precum dansatoarele de flamenco) care s-au dat în stambă jucând un joc cu mingea și lăsându-se fotografiați de trecători. Deși piața datează încă din Evul Mediu, când se afla în afara Madridului și era o piață pentru bunuri de consum, forma sa actuală este rezultatul mai multor reconstrucții, unele datorate și incendiilor care au devastat-o. În centrul pieței se găsește statuia ecvestră a regelui Filip al III-lea.

Din Piața Mayor se ajunge imediat, urmând Calle Postas, la Puerta del Sol, locul de unde am început itinerarul. Astfel, din turul făcut până acum, am văzut majoritatea obiectivelor turistice din jumătatea de vest a centrului Madridului.

În continuare, se poate merge pe Calle de Alcalá, pentru a începe aventura jumătății de est. Pe partea stângă a străzii, pornind de la Puerta del Sol, se află Cazinoul din Madrid, iar mergând mai departe ne interesectăm din nou cu Gran Via, de data aceasta la celălalt capătal ei. Imaginea oferită de clădirile de nuanță albă ce se găsesc în această intersecție, privind în adâncime spre Gran Via, este fabuloasă, dezvăluind fața luxoasă a capitalei spaniole. Dintre clădiri, cea care iese cel mai mult în evidență este edificiul Metrópolis, ce apare pe multe din posterele de promovare a orașului. Este vorba de clădirea ce are în vârf o statuie reprezentând o zeitate înaripată, cupola fiind poleită cu aur de 24 de carate. Pe timpul nopții, imaginea e și mai și, clădirea fiind frumos luminată. O altă clădire ce iese în evidență pe Gran Via, în primul rând prin înălțimea ei, este Fundación Telefónica, una dintre construcțiile ce dau senzația de stil american despre care spuneam anterior.

În continuare se arată Piața Cibeles (Plaza de la Cibeles), ce are în mijloc Fântâna Cibeles (Fuente de Cibeles), denumită după Cybele, zeița romană a naturii și a fertilității, ce este reprezentată într-un car tras de doi lei. Cea mai frumoasă clădire din piață (și e într-adevăr deosebit de frumoasă) este Palatul Comunicațiilor (Palacio de Comunicaciones), o construcție albă în care se află actualmente Primăria. Piața mai este cunoscută pentru că aici sărăbătoresc marile victorii ale clubului preferat suporterii lui Real Madrid.

Din Piața Cibeles, pe aceeași Calle de Alcalá se ajunge la Plaza de la Independencia, în mijlocul căreia se află Puerta de Alcalá, ridicată la comanda regelui Carol al III-lea pentru a da maiestuozitate acestei porți de intrare în Madrid și a o înlocui pe cea veche, considerată mult prea mică.

Din acest loc, plimbarea poate continua prin Parcul Retiro (Parque de El Retiro), care începe chiar din Plaza de la Independencia. Parcul este unul foarte întins, poate cel mai mare din Madrid, fiind plin de oameni veniți pentru o plimbare de relaxare. Cândva rezervat doar pentru familia regală și invitații săi, parcul a fost deschis, ulterior, publicului larg.

Locul care mi-a plăcut cel mai mult în parc este ansamblul monumental dedicat regelui Alfonso al XII-lea, compus din statuia ecvestră a acestuia înconjurată de alte statui mai mici reprezentând lei și nimfe, unde se găsesc și niște trepte ce coboară spre un lac artificial destul de întins, cu o apă verzuie plăcută ochiului.

În parc se află și un muzeu de artă modernă, Palacio de Velázquez, unde pot fi admirate tot felul de ciudățenii... de fapt, opere de artă ale unor artiști contemporani.

Tot în parc se găsește și Palacio de Cristal, o construcție din fier și sticlă, ca un fel de seră. De altfel, aceasta a fost și utilitatea ei inițială. O dată intrat înuntru, nu e nimic de văzut acolo, doar natura înconjurătoare a parcului ce se întrezărește prin pereții și tavanul de sticlă. În fața construcției se găsește un mic lac, cu copaci ce ies din apă asemenea mangrovelor, cu păsări de apă și broscuțe țestoase ce fac deliciul turiștilor.

Străbătând mai departe parcul, de la nord la sud, ajungem la o grădină cu trandafiri (Rosaleda), care bănuiesc că ar arăta senzațional în sezonul în care aceștia înfloresc. În apropiere se poate observa una dintre cele mai interesante statui din parc, cea a Îngerului Căzut (Ángel Caído), dedicată lui Satan, fiind, cel mai probabil, una dintre puținele din lume (dacă nu cumva singura) care are o asemenea temă.

În parc sunt mai multe terase unde te poți așeza pentru a mânca și a-ți potoloi setea, prețurile fiind rezonabile: paella - 10 euro, hot dog sau popcorn – 1 euro, dacă îți iei și o apă la 0,5l pe lângă – 2,50 euro.

Părăsind parcul prin ieșirea dinspre sud-vest, drumul te duce către Gara Atocha, una dintre cele mai importante din Madrid, dacă nu cumva cea mai importantă, un fel de Gara de Nord din București. Aici se găsește și un monument dedicat victimelor atentatelor teroriste din data de 11.03.2004, în care și-au pierdut viața aproape 200 de persoane, peste 1000 fiind rănite. Monumentul are forma unui cilindru, prin care se întrezărește o formă neclară, ca un fel de pată, ce pare să rămână la fel indiferent de unghiul din care o privești.

În zonă se poate admira o altă clădire frumoasă, ce găzduiește Ministerul Agriculturii.

Mergând spre nord, pe Paseo del Prado, se ajunge la Muzeul Prado (Museo Nacional del Prado), unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Madrid, datorită colecțiilor sale de artă. Aici se pot admira opere aparținând atât artiștilor spanioli, cât și celor din alte țări, din domeniul picturii, sculpturii dar și desene sau alte obiecte de artă. Biletul de intrare costă 15 euro, iar pentru ultimele două ore din program (începând cu ora 18, respectiv 17 duminica) intrarea este gratuită. Astfel, se formează cozi imense de doritori, motiv pentru care, dacă dorești să-l vezi pe îndelete e mai bine să vii în timpul zilei și să cumperi bilet, pentru că, dacă nu te așezi din timp la coadă, ultimii intrați nu apucă să vadă mare lucru.

În apropierea muzeului se află o intersecție ce are în centru o fântână dedicată zeului Neptun (Funete de Neptuno).

De aici, continuând deplasarea spre Puerta del Sol se ajunge în Plaza de las Cortes, unde, la balconul uneia dintre clădiri, la ore fixe, niște personaje de povești ce fac parte dintr-un mecansim ingenios ies pentru a anunța ora exactă, spectacolul atrăgând imediat privirile trecătorilor. În piațetă se poate admira o altă statuie a lui Miguel de Cervantes. Apoi, urmând Carrera de San Jerónimo, se ajunge rapid la Puerta del Sol, încheind, astfel, și turul jumătății de est a centrului orașului.

În fine, mai sunt și obiectivele turistice sportive ale Madridului. Primul pe listă este, evident, stadionul Santiago Bernabéu, casa celui mai galonat club de fotbal din lume, Real Madrid.

Situat în partea de nord a orașului, cel mai convenabil mod de a ajunge aici mi s-a părut metroul, stația unde trebuie coborât denumindu-se chiar Santiago Bernabéu. O călătorie cu metroul variază între 1,50 – 2,00 euro, în funcție de distanța pe care o parcurgi. Respectând convenția propusă anterior, adică luând Puerta del Sol ca punct de plecare, biletul până la Santiago Bernabéu costă 1,60 euro.

Vizitarea stadionului Santiago Bernabéu costă 24 de euro, iar turul complet include o vedere panoramică (de la ultimul inel), sala muzeului propriu-zis (evoluția echipamentului sportiv, ecrane interactive cu istoria clubului etc), sala senzațiilor (experiențe senzoriale deosebite legate de club și jucătorii lui), fotomontaje (poți să faci poze cu ultima cupă a campionilor câștigată de club sau cu unul dintre “galactici” – virtual, desigur), terenul de joc (în dreptul băncilor de rezerve), tribuna VIP, vestiarele, tunelul de acces în teren al jucătorilor, sala de conferințe și magazinul oficial al clubului. Deși costă relativ mult, calitatea experienței este una deosebită, astfel că eventualul regret pentru banii cheltuiți rămâne doar cuantumul sumei și nicidecum dezamăgirea față de ceea ce ai văzut efectiv.

Un alt punct de interes ar fi stadionul Vicente Calderón, casa concitadinei Realului, Atlético de Madrid. Cel mai ușor de ajuns mi s-a părut tot cu metroul, stația cea mai apropiată la care trebuie coborât fiind Pirámides. De aici, stadionul este la circa 400m, respectiv câteva minute de mers pe jos. Dacă vii direct de la Santiago Bernabéu biletul de metrou costă 1,90 euro, iar dacă vii de la Puerta del Sol biletul costă numai 1,50 euro.

Biletul de intrare pentru Vicente Calderón costă 16 euro, iar unele tururi (la intervale orare de 2 ore, durând circa 45 de minute) au incluse și ghid gratuit (atât în spaniolă, cât și în engleză). Eu am ajuns la timp pentru un astfel de tur, ghidul meu, Ignacio, făcând deliciul străinilor cu engleza sa cu accent spaniol simpatic. Turul complet include sala trofeelor (echimpamente sportive ale jucătorilor reprezentativi, postere, imagini despre istoria clubului etc.), tribunele (inclusiv tribuna VIP), vestiarul jucătorilor lui Atlético, tunelul de acces pe teren, terenul de joc (în dreptul băncilor de rezerve), sala de conferințe și magazinul oficial al clubului. Experiența trăită nu se compară cu cea oferită de Real Madrid, fapt care accentuează și mai mult diferențele (pe toate planurile) dintre cele două cluburi. Exemplificativ mi s-a părut momentul când, pentru a ne face să trăim starea pe care o au jucătorii atunci când ies pe teren, Ignacio s-a dus repede să dea drumul la difuzoarele din care răzbătea imnul clubului, prilej cu care am observată că au o stație care cred că ar fi făcut senzație la începutul anilor ‘90...

Unde se poate mânca și ce?

În Madrid, sunt multe posibilități de a servi masa la prețuri rezonabile. Astfel, există o sumedenie de resturante sau localuri (un fel de fast-food-uri la care se mănâncă în picioare, fie la bar, fie la geam) care servesc, în general, mâncare tradițională, constând în celebrele jamon și chorizo, precum și cu specific mediteranean (pește, fructe de mare etc.). Peste tot pe unde am mâncat a fost foarte bine și bănuiesc că același lucru l-aș spune și despre alte localuri, care nu au fost pe traseul nostru.

La Restaurantul “¡Olé”, pe care l-am ales pentru că era chiar în drumul de la hotel spre Puerta del Sol, un mic dejun internațional (international breakfast cum l-au denumit pentru a semnala faptul că poate fi pe placul tuturor) costă 3,50 euro și constă în 2 ouă ochiuri, jamon, cîrnăciori picanți și cartofi prăjiți. Nu e cine știe ce de mare porția, dar ține foarte bine până la prânz. O cafea costă 1,50 euro.

Mai încolo și mai aproape de Puerta del Sol, se află Museo de Jamon, un local de tip fast-food madrilen, pe specificul celor care au atârnate sus, în plase, picioare de vită, ce servește diferite tipuri de gustări. Acesta face parte dintr-un lanț mai mare de magazine, întâlnindu-l și în alte părți ale orașului. Astfel, un sandwich cu jamon costă 1 euro, iar din două aș zice că te și saturi. Poți comanda și o farfurie mare de chorizo, care costă 3,90 euro, precum și un pahar de bere, ce costă numai 0,50 euro. Au fost așa de bune sandwich-urile cu jamon, încât am luat și la pachet, pentru drum. Aici am dat iar peste un angajat român, care ne-a explicat cum trebuie să procedăm dacă vrem ceva la pachet.

O gustare populară la Madrid este sandwich-ul cu calamari prăjiți, pe care îl au multe dintre localurile de tip fast-food despre care vă povesteam. În general, prețul acestuia este de 3,50 euro. Noi am mâncat la un local (Bar Postas) de lângă Piața Mayor. Cu altă ocazie, aici am mai servit și paella la farfurie (o porție destul de mărișoară pentru cei 4 euro cât a costat) și sangria la pahar, foarte bună, prețul fiind de 2 euro. La sangria ofereau și niște măsline marinate, deosebit de gustoase. Prețul unui pahar de bere era de 1,50 euro. Bineînțeles că și aici am dat peste un român, angajat al localului.

O întâmplare funny

Am mers, pentru un prânz, la Restaurantul “¡Olé”, unde luasem micul dejun în ziua precedentă, în ideea de a comanda meniul zilei, la prețul de 15 euro. Cu o zi înainte, meniul fusese numai 12 euro, dar, cine știe, poate duminica sunt prețuri mai mari!

Ne așezăm la masă și ospătarul ne aduce meniul clasic pe care începem să îl studiem. Oferta pare interesantă, în sensul că sunt o grămadă de chestii exotice și personal mă gândesc să iau sepie, la 10 euro porția. Mă încântă ideea de a gusta din când în când lucruri mai puțin obișnuite pentru România.

La un moment dat se apropie de noi o bătrânică “simplă, după vorbă după port”. Foarte sipmatică, se oferă să ne vândă un pont. La început, ne spune ceva în spaniolă, astfel că o lăsăsm să vorbească circa 1 minut, până termină. Apoi îi spunem “English, please!”. Zâmbește și reia aceeași polologhie în engleză. Suntem foarte mirați, pentru că din experiențele anterioare am tras concluzia că spaniolii nu stau așa de bine la capitolul engleză. Ne lămurește repede: mamaie e născută în Peru, însă, în prezent trăiește în Los Angeles. Totuși, vorbește destul de stâlcit engleză. Un fel de spanglish... În fine, aflăm că ar trebui să cerem “celălalt” meniu. Dintr-o dată un aer de mister învăluie masa noastră. Aha, deci, mai e un meniu... care se dă pe sub mână... E vorba de cel afișat la intrare, dar pe care ospătarul a omis să ni-l aducă. Cu un ton autoritar, mamaie cere meniul respectiv, intermediind dialogul nostru cu ospătarul, în spaniolă. Acesta din urmă se execută și, în doi timpi și trei mișcări, aduce un meniu tipărit destul de simplist, pe o coală A4, fără poze. Astfel, la 15 euro primim felul 1 la alegere, felul 2 la alegere, pâine, 1 pahar de vin și desert. Mamaie vrea să ne ajute și cu alegerile așa că ne traduce felurile de mâncare, spunându-ne în același timp preferințele ei. Optăm pentru o supă cu tăiței la felul 1 (mai avea un gust de ceva, indefinit, dar ok). Pentru felul 2 optez pentru melci. Recunosc pe foaia de hârtie cuvântul “caracoles” (melci), pe care îl văzusem în ziua precedentă, la un alt local, în dreptul melcilor, când mi se făcuse poftă de așa ceva. Cum le-așează Dumnezeu pe toate! Până atunci nu mai mâncasem în viața mea, așa că, în ideea de a nu muri prost, am dorit să încerc. Mamaie s-a opus din răsputeri opțiunii mele, încercând să mă determine să-mi schimb părerea. Eu nu și nu! A fost foarte simpatică cum încerca să îmi descrie ce înseamnă “caracoles”... nu știa sau nu îi venea pe limbă cuvântul în engleză... până la urmă mi-a spus ceva de genul “something that goes in the grass” și și-a pus dgetele arătătoare de la cele două mâini în cap, imitând cele două cornițe ale melcului atunci când și le întinde. După ce am gustat, verdictul a fost inplacabil, copiind replica lui Dorel Vișan din “Senatorul melcilor”: “Fir-ați ai dracu’ cu melcii vostri!” La final, mămăiță a revenit cu nepotul ei, Amadeo, născut chiar în Los Angeles, de la care am aflat că era pentru prima dată în Europa. Nici nepotul nu dădea pe-afară de accent american, însă vorbea engleză mai bine ca bunica sa.

În loc de epilog
La întoarcere, duminică seara, Facebook-ul era plin de știri cu privire la cele câteva sute de mii de români aflați pe străzi, în cele mai ample proteste antiguvernamentale de după Revoluție. M-am gândit că poate o să fie blocată Piața Victoriei, dar, până la momentul trecerii mele prin zonă, deja se făcuse curățenie generală. Atunci mi-a venit în minte o replică a fostului președinte Traian Băsescu, care, întrebat de ce nu își respectă promisiunea din campania electorală, de a se prezenta periodic în Piața Universității, printre cetățeni, pentru a-și analiza mandatul, a răspuns că el a mai trecut pe acolo, dar de fiecare dată nu se adunase nimeni, așa că a plecat...