Dublin – Baile Átha Cliath



Start the night in Ireland wherever you are”. Am citit chestia asta în urmă cu vreo 2 ani, pe un zid, în Copenhaga. Cred ca era un slogan dintr-o reclamă sau ceva de genul, nu-mi mai amintesc, dar atunci mi-a încolțit în minte, mai tare, ideea de a merge și eu în Irlanda. Bineînțeles că au mai contat și dansurile și muzica tradiționale irlandeze de care m-am îndrăgostit” mai demult, în perioada când dădeau la TV, în emisiunile de week-end, fragmente din spectacolele celebrului coregraf Michael Flatley, cu ale lui Riverdance, Lord of the Dance sau Feet of Flames. Anii 90, vremuri imemoriale... Iar, dacă tot am evocat perioada respectivă, aș mai aminti de U2, Sinead O'Connor, Enya, Simpley Red sau The Cranberries, pe care i-am ascultat cu plăcere în adolescență și care au contribuit la conturarea unei imagini frumoase a Irlandei în mintea mea.
Dacă ar fi să transfer într-un registru mai cult discuția cu privire la motivele pentru care să alegi Irlanda ca posibilă destinație, aș spune că această țară a dat literaturii universale mai mulți scriitori celebri precum Oscar Wilde, James Joyce, George Bernard Shaw sau Bram Stoker.
Prima locație pe listă a fost, normal, Dublin. Doar e capitala Irlandei și, poate ca orice capitală, orașul cel mai reprezentativ. Totodată, este și destinația irlandeză la care poți să ajungi cel mai ușor din România, grație curselor directe operate de BlueAir.
Îmi creasem, oarecum, o idee preconcepută despre acest oraș... Nu știu de ce, dar aveam impresia că în Dublin ar fi o atmosferă de sat pescăresc. Monotnă și poate plictisitoare... La care ar fi contribuit și vremea ploioasă insulară britanică. Dar realitatea este cu totul alta. Cel puțin în centru, orașul este plin de viață, iar plimbările pe străzile lui mi-au dat senzația că mă aflu chiar în mijlocul unor evenimente cu impact în plan mondial. Forfota din jur, mulți tineri, turiștii care se întâlnesc la tot pasul, lucrările de construcții sau de renovare a clădirilor care se văd destul de des sunt dovada că orașul este un important centru european, aflat în plină dezvoltare economică.
Ca impresie generală, cu siguranță Dublin se înscrie în stilul arhitectonic englezesc, majoritatea clădirilor fiind asemănătoare cu cele pe care le-am întâlnit și la Londra. Multe clădiri mi-au creat o imagine familiară și mi-am dat seama că aceasta îmi fusese întipărită în minte de filmele americane cu acțiunea în New York sau Boston, fapt explicabil prin prisma masivei migrații irlandeze către Lumea Nouă din secolele XIX-XX.
Și, parcă tot asemănător metropolei britanice, clădirile noi, de sticlă (International Finances Services Centre, cum îi zic ei acestui cartier), care stau mărturie dezvoltării capitalismului corporatist, sunt situate pe marginea râului Liffey (care împarte orașul în două, nord și sud), în zona dinspre port. Astfel, plimbarea de-alungul cheului mi-a dat senzația că revăd filmul pe care l-am văzut plimbându-mă de-alungul Tamisei, spre Tower Bridge. 
Legătura dintre nordul și sudul malurilor râului Liffey se face prin numeroase poduri care nu sunt chiar spectaculoase. Totuși imaginea care rezultă privindu-le, în combinație cu clădirile mai vechi sau mai noi situate de o parte și alta a apei, cerul mereu plumburiu și vremea mereu ploioasă, mi s-a părut că ar fi pretabilă pentru fotografiile de artă. Poate doar Ha'penny Bridge să iasă puțin în evidență, deși, luat la bani mărunți, nici el nu e vreo „state of the art”. E un pod mai mic, vopsit în alb,împopoțonat  cu niște „brizbrizuri”, care are un aspect romantic, aș zice. Duce către Temple Bar, un fel de Centrul Vechi al Bucureștiului, unde densitatea de baruri sau pub-uri cu specific irlandez e cea mai mare.
Prin tot orașul, pe trotuare,de-alungul străzilor sau în interesecții, se găsesc multe statui de bronz, care evocă diferite personaje reprezentaive pentru cultura poporului irlandez. Cea mai celebră pare a fi cea a lui Molly Malone, un personaj feminin despre care, sincer, nu mai auzisem până să ajung la Dublin. Am înțeles că e chiar un simbol al orașului, povestea acesteia fiind una dintre legendele cele mai populare, deși nu se poate spune cu exactitate dacă a existat cu adevărat sau nu acest personaj. Totuși, sunt cohorte întregi de turiști care vin să-și facă poze cu ea, iar sânii generoși ai personajului oferă ipostaze de fotografiat care mai de care mai încărcate de erotism mai mult sau mai puțin de bun gust. Dar, să mă opresc aici pentru că devine destul de ciudat să vorbesc așa despre o statuie...
Foarte vie pare și statuia lui Oscar Wilde, situată într-un parc (Merrion Square). Chiar îți dă senzația că stai în fața unui vagabond boem, în carne și oase, care privește a lene de pe o piatră. Atât de reală pare! Am vrut s-o văd și pe cea a lui Phil Lynott de la Thin Lizzy dar, în prezent, acest lucru nu este posibil deoarce, din câte am înțeles, se află în restaurare după ce ar fi intrat un deștept cu motocicleta în ea...
Un aspect pe care eu l-am găsit intrigant în Dublin este faptul că cele mai reprezentaive lăcașe de cult din oraș, promovate intens turiștilor (pe bună dreptate, impresionând atât prin prisma dimensiunilor impunătoare ale acestora, cât și datorită vechimii lor), Christ Church Cathedral (secolul XI) și St. Patrick's Cathedral (secolul XII), aparțin Bisericii Irlandeze, de confesiune anglicană, deși irlandezii sunt în proporție aproape covârșitoare (aproximativ 87%, conform statisiticilor oficiale) romano-catolici. Probabil reminiscență a stăpânirii engleze care a durat aproape 8 secole și ale cărei consecințe nu sunt chiar așa ușor de înlăturat. De altfel, deși englezii le-au făcut și rău irlandezilor (ca orice stăpânire străină), cred că însușirea elementelor de civilizație engleză i-au ajutat pe irlandezi să fie unul dintre cele mai faimoase popoare în prezent. Aminteam anterior de impactul culturii irlandeze la nivel internațional, care nu cred ca ar fi fost același fără ca reprezentanții ei cei mai de seamă să fi stăpânit limba engleză. De asemenea, dansurile și muzica tradiționale irlandeze sunt destul de promovate în lume, iar a le face cunoscute și a le impună cred că ar fi fost destul de greu pentru o națiune mică, de una singură.
Și dacă tot veni vorba de stăpânirea engleză, e de amintit lupta poporului irlandez pentru înlăturarea „jugului” englezesc (dacă e să folosesc un limbaj de lemn, instituționalizat de istoriografia românească), în Dublin stând mărturie Kilmainham Gaol, o închisoare (în prezent, muzeu) în care și-au ispășit pedepsele mai toți liderii răzvrătirilor anti-englezești, precum și numeroși locuitori ai orașului din secolele XIX-XX, care au fost împinși spre a comite infracțiuni de foametea și sărăcia care au bântuit orașul.
Nu se poate să treci prin Dublin și să nu observi „cultul” irlandezilor pentru bere. Peste tot (densitatea fiind mai mare în zona Temple Bar, dup cum spuneam mai înainte) sunt pub-uri unde se servesc multe tipuri de bere, cea mai reprezentativă fiind, desigur, celebra Guinness. Aceasta are amenajat chiar un muzeu (Guinnes Storehouse), care impresionează prin profesionalismul cu care a fost conceput. Adică, dintr-un lucru pe care l-aș cataloga neinteresant, respectiv procesul de fabricare a berii, au reușit să ridice un muzeu, în forma unui pint de Guinness, situat pe 7 nivele, fiecare dintre ele lăsându-te cu gura căscată. E o vorbă românească... să faci din rahat bici și să mai și pocnească. Cam așa mi se pare mie că e cu Guinness Storehouse. La ultimul nivel e un sky-bar, cu vedere panoramică de 360° asupra orașului.
Dacă e să fac și puțină anti-reclamă Dublin-ului, aș menționa că vremea e ploioasă mai tot timpul. Gazda mea de la hotel mi-a spus că plouă în aproximativ 90% din zilele anului. Totuși, intervin cu un amendament: nu plouă chiar pe tot parcursul zilei, practic sunt mici reprize de ploaie (unele chiar de 1-2 minute), care sunt mai mult sau mai puțin intense. În general, sunt mai puțin intense, dar sunt câteva pe zi. Irlandezii sunt obișnuiți cu ele și par să nu le dea importanță. Dacă au treabă, nu mai pierd vremea cu adăpostitul, merg direct prin ploaie. Și așa am procedat și eu, mi-am luat o geacă impermeabilă, cu glugă, și i-am dat înainte. 
Detaliile despre transport, cazare, obiective de vizitat și prețuri, le prezint după poze.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Transport
Eu am ajuns la Dublin cu o cursă BlueAir, însă, în același registru low-cost, au zboruri spre Dublin și cei de la RyanAir. Dacă accepți perioade de mai mică intensitate turistică, se pot găsi și prețuri bunicele.Astfel, pentru începutul lunii martie, am găsit bilet cu aproximativ 190 de lei dus-întors, care este un preț foarte bun pentru această destinație.
De la aeroport în centrul orașului se poate ajunge cu două curse expres, respectiv liniile 747 și 757. O călătorie costă 6 euro, însă dacă se cumpără un bilet dus-întors, costul este de 10 euro. Eu am mers cu 747 pentru că avea stație la Autogara Centrală, de unde mai era puțin de mers pe jos până la hotel. Când am ajuns la hotel am constatat că avea stație și în fața hotelului. Nu-i nimic, a prins bine la întoarcere.
Cazare
Cazarea mi s-a părut destul de scumpă. Pentru o cameră single a trebuit să plătesc 49 euro pe noapte. Într-adevăr, era într-o zonă centrală, dar destul de scumpă pentru confortul pe care îl oferea.
Obiective de vizitat
Guinness Storehouse
Este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Dublin, poate cel mai vizitat judecând după numărul de turiști pe care l-am văzut. Biletul de intrare costă 20 de euro, în el fiind inclus și un pint de bere Guinness, pe care fie ți-l prepari singur, după un training scurt pe care ți-l fac ei, fie îl primești gratuit, la ultimul nivel al muzeului, de unde se poate admira o priveliște de 360° asupra orașului.
Fiecare variantă prezintă avantaje sau dezavantaje. La etajul 4 ai satisfacția că ți-ai făcut singur bere, cu riscul ca aceasta să nu fie chiar cea mai bună pe care ai băut-o vreodată având în vedere că, cel mai probabil, faci asta pentru prima dată. De asemenea, am văzut un anunț că trebuie băută doar acolo și nu e voie să te plimbi pe scări, de la un etaj la altul, cu paharul în mână. La ultimul etaj, după cum spuneam, ai o priveliște panoramică și poți să-ți iei berea de la barul situat în mijloc și să te așezi la una din măsuțele cu vedere spre oraș și să admiri peisajul. Din câte am observat, cei mai mulți preferă ultimul etaj, cel cu priveliștea panoramică.
Pe lângă procesul de fabricare a berii, sunt prezentate și multe aspecte adiacente, precum modalitățile de transport ale berii Guinness pe toate meridianele globului
Old Jameson Distilery
Asta ca să rămânem în același registru... alcoolic. Deși mi-e teamă de cum ar putea interpreta un psiholog alegerea mea de a începe prezentarea obiectivelor turistice cu cele corelate cu băuturile alcoolice. În apărarea mea aș putea spune că sunt în topul preferințelor turistice, iar respectiva industrie este reprezentativă pentru Irlanda, dar... Dar să nu-mi mai fac procese de intenție că, vorba aceea, nu există om perfect normal, ci doar oameni care nu au fost încă la psiholog.
Biletul de intrare costă 18 euro însă este necesară programarea prealabilă. Ce se poate vedea aici? Bineînțeles, cum se face un whisky bun...
Kilmainham Gaol
Este o închisoare muzeu, în care se pot vizita celulele în care au stat închiși mulți lideri ai irlandezilor care s-au ridicat împotriva stăpânirii engleze. Pentru ei, obiectivul este unul foarte important, reprezentând o expresie a patriotismului irlandez și a luptei pentru obținerea independenței. Afli despre numeroasele rebeliuni ale irlandezilor, dintre care o poveste aparte o reprezintă cea din anul 1916, când mai mulți lideri, care militau pentru eliberarea de sub coroana britanică și adoptarea de către Irlanda a formei republicane de organizare, au fost executați în închisoare. Această „bravură” a englezilor a stârnit un profund val de indignare în rândul populației, constituind momentul de la care irlandezii nu au mai avut liniște până nu și-au obținut independența totală față de Marea Britanie.
În închisoare și-au ispășit pedeapsa și oameni simpli, care au comis infracțiuni mărunte, de genul furtului, mânați fiind de sărăcie și de foametea care a lovit țara în mai multe rânduri în trecut. Poveștile lor spuse de ghidul închisorii sunt interesante, unele dintre ele chiar cutremurătoare.
Imaginea incintei închisorii, cu celulele dispuse pe 3 niveluri, este destul de cunoscută din filme, locul fiind închiriat ca spațiu de filmare pentru mai multe producții, cea mai celebră fiind „In the Name of the Father”.
Biletul de intrare costă 4 euro, se intră în serii de circa 15 persoane, astfel că, fiind destul de mulți cei interesați să viziteze, cel mai probabil nu apuci să intri în seria imediat următoare achiziționării biletului, ci trebuie s-o aștepți pe următoarea. Intervalele de intrare între serii sunt de 60 de minute. Până îți vine rândul, poți să vizitezi muzeul propriu-zis, unde sunt afișate diverse obiecte aparținând celor întemnițați și să citești mai pe îndelete istoria acestui loc și a celor care l-au populat.
Dublinia
Este muzeul care evocă istoria medievală a Dublin-ului și aș zice că este unul destul de interesant din două motive:
Primul, că afli despre trecutul viking al Irlandei. În mintea mea, asociam Irlanda doar cu civilizația celtică, însă aici am aflat că orașul a fost înființat de vikingi, iar, pentru circa 2 secole, acest pământ a fost controlat de vikingi. Până în anul 1169, când s-au instalat englezii și care au luat în stăpânire acest teritoriu, sub diverse forme, până în secolul XX. Îmi vine să zâmbesc iar, gândindu-mă la cum îl chema pe nobilul englez care a adus legea britanică pe insulă: Strongbow... fac ce fac irlandezii și se mai leagă încă o dată de un nume cu rezonanță... alcoolică (dacă ne gândim la băutura de cidru cu același nume).
Al doilea, că în muzeu sunt expuse foarte multe figuri de ceară, ceea ce face ca imaginea cu privire la modul de viață al locuitorilor orașului de-alungul secolelor să fie mai lesne reprezentat.
Biletul de intrare costă 9,50 euro.
Dublin Castle
Nu seamănă cu un castel propriu-zis și nu e deloc impresionant din punct de vedere arhitectonic. Totuși, e interesant de menționat că pe locul grădinilor sale s-a aflat prima colonie vikingă considerată ca stând la baza înființării orașului. Ulterior, a constituit centrul administrativ al puterii britanice în Irlanda, practic locul de unde era guvernat acest teritoriu în numele coroanei britanice. Un alt element deosebit îl constituie turnul care datează de la 1228, fiind singura rămășiță a vechiului castel din perioada medievală.
Biletul d einrare costă 7 euro.
Christ Church Cathedral (care ar conține mormântul lui Strongbow, nobilul englez care a marcat începutul amestecului Angliei în treburile Irlandei) și St. Patrick's Cathedral (cel mai mare lăcaș de cult religios din Irlanda) sunt două biserici care pot fi vizitate pentru a afla lucruri interesante atât despre trecutul religios al Dublin-ului și Irlandei, cât și despre istoria acestor locuri. Cele două biserici sunt de confesiune anglicană. Biletul de intrare pentru fiecare dintre acestea este de 6,50 euro.
Trinity College


Este cea mai veche universitate din Irlanda și una dintre cele mai vechi din Europa, datând din secolul XVI. A avut ca model, normal, zic, universitățile din Cambridge și Oxford, ale „fraților” mai mari, englezii.

Etichete: , , , , , , , , , ,