Cod roșu la Bologna



Nu, nu este vorba despre vreo alarmă de gradul zero sau ceva de genul... Pur și simplu asta a fost senzația mea când am vizitat acest oraș. Bine, nu numai a mea... și a multora de moment ce și-a câștigat supranumele de „orașul roșu”. Pentru că toate clădirile sunt într-o nuanță de roșu... sau, mă rog, cărămiziu.
Și mai e ceva ce sare în ochi. Majoritatea străzilor au, de o parte și de alta, trotuare acoperite cu arcade, străjuite de coloane. Cam cum e în București la „coloanele” de la Piața Romană. Ceea ce ar fi un avantaj, zic eu, pe timpul verii. Adică poți să vizitezi fără să te bată soarele în cap... Eu am fost în decembrie, așa că nu a fost cazul de astfel de probleme, orașul fiind decorat și pregătindu-se pentru Crăciun.
Despre Bologna nu știam mare lucru înainte să ajung aici. Aveam întipărită pe retină imaginea cu cele două turnuri ce domină orașul, care sunt și emblema urbei. În plus, mai auzisem de celebrul „sistem Bologna”, care a fost adoptat și în învățământul românesc (recunosc că nici acum nu știu prea bine cu ce se mănâncă și cum a fost preluat și la noi!), precum și de la fel de celebrele spaghete bolognese (nu sunt fan paste, așa că nici despre ăstea nu știu cu ce se mănâncă!). Bineînțeles, ca microbist ce mă consider, îmi era cunoscută echipa de fotbal din localitate, o obișnuită a primei ligi italiene, Serie A.
Așadar, primul lucru la care m-am dus glonț au fost turnurile din centrul orașului. Două la număr, denumite și „Cele Două Turnuri”. Prima asociere care mi-a venit în minte a fost cu turnurile gemene din New York, dar am alungat gândul având în vedere deznodământul tragic al acestora. De altfel, nu se poate spune despre ele că sunt gemene. Cel mai înalt, Asinelli are 98m, iar cel mic, Garisenda, 47m. Odată ajuns lângă ele îți dai seama că sunt foarte vechi. De altfel, sunt și destul de înclinate, parcă stau să cadă pe tine. Din câte am aflat, în Bologna medievală se întîlneau foarte multe astfel de turnuri, motivele pentru care au fost construite nefiind foarte clare. Cea mai acceptată motivație ar fi că familiile înstărite ar fi construit aceste turnuri în scop de apărare.
Un alt loc care prezintă interes din punct de vedere turistic este Piazza Maggiore, care este unită cu Piazza del Nettuno, formând o piață mare, în formă de L, care este plină de lume, turiști și localnici, de toate vârstele.
Aici se poate admira Fontana del Nettuno, o statuie a zeului Neptun care are mare trecere la turiști, judecând după numărul celor care se fotografiază cu ea. Nici eu  nu am rezistat tentației și mi-am făcut câteva selfie-uri.
Un alt obiectiv în piață este Basilica di San Petronio, o biserică impunătoare prin dimensiuni (este a zecea ca volum din lume), considerată principalul lăcaș de cult al orașului. Construcția a început în secolul XIV, iar vechimea sa, deși, în accepțiunea mea, ar fi trebuit să contribuie la frumusețea ei, nu a făcut-o. Deci, mărturisesc că pe mine nu m-a impresionat.
Totodată, în Piazza Maggiore mai pot fi admirate încă două clădiri, două palate, în fapt: Palazzo del Podestà, și Palazzo Comunale, care are și un turn cu ceas, ambele fiind foste sedii ale funcționărimii orașului.
Între Piazza Maggiore și Cele Două Turnuri e o zonă cu străduțe înguste, pietonale, cu multe restuarante elegante și primitoare, în care se găsesc tot felul de sortimente de mâncare italiană tradițională. O imagine care domină este cea a jamboanelor atârnate în galantare, care îți fac cu ochiul de la ferești, deci celebrul prosciutto e la el acasă.
Bineînțeles, dacă tot ajungi în Bologna, neapărat trebuie să treci și pe la celebra Universitate din Bologna (Alma Mater Studiorum – Università di Bologna), care este cea mai veche universitate din lume, datând din anul 1088. Clădirea sau, mai bine zis, clădirile care o alcătuiesc nu sunt impresionante, însă faptul că e cea mai veche din lume merită efortul de a o vedea. În zonă sunt foarte mulți tineri, normal, de altfel, atmosfera pe care am întâlnit-o eu fiind una de... destrăbălare, având în vedere numeroasele măturii ale consumului de alcool de pe străzile adiacente. Sau, cine știe, poate doar m-am nimerit într-o seară mai de pomină...
În concluzie, Bologna mi s-a părut un oraș ce poate fi vizitat într-o singură zi. Desigur, mă refer la principalele sale atracții turistice, care sunt relativ apropiate una de alta și situate în zona centrală a orașului. De altfel, în city-break-ul meu, am stat două nopți în Bologna, timp în care am dat o fugă și până la Rimini și San Marino, despre care voi povesti ulterior. 
În continuare sunt câteva poze pe care le-am făcut în Bologna.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 


Etichete: , , , , ,