Monaco, fița Coastei de Azur



Am ajuns în Principatul Monaco la sfârșit de noiembrie. Vizita de câteva zile pe Coasta de Azur, despre care am povestit anterior, nu avea cum să ocolească și Monte Carlo, care în accepțiunea mea trebuia să fie un fel de capitală a fițelor în Europa. Dorința de a ajunge aici cred că o aveam de prin anii '90, când faima orașului atinsese cote impresionante în mintea mea, amplificată de știrile cu tot felul de vedete internaționale care își stabileau reședința aici, dar și de transmisiunile curselor de Formula 1, de la Pro TV. De altfel, celebrul tunel prin care trec bolizii pe parcursul circuitului era și principala imagine care îmi era vie în minte din Monaco.
Din Nisa faci aproximativ 20 de minute cu trenul, deci e de neratat dacă tot ajungi pe Coasta de Azur. Priveliștea ce se arată de la fereastra vagonului e de-a dreptul senzațională. Calea ferată șerpuiește de-alungul liniei coastei, străbătând mai multe localități care creează o senzație vizuală paradisiacă. Palmierii, albastrul de Voroneț” al Mării Mediterane, casele cu terase, în stil mediteranean, toate concură la impresia că acel loc este unul binecuvântat de Dumnezeu și la dorința de a te stabili acolo. Mă rog, ăstea mi-au trecut mie prin cap. Poate bani să-mi cumpăr o vilă acolo, cu vedere spre mare, n-oi avea, dar, de revenit, tot o să revin...
Prima senzație pe care am avut-o în Monaco a fost cea a dimensiunilor foarte mici ale acestui stat. Desigur, eram deja avizat în această privință, “țara” având circa 2 km pătrați. Uitându-mă pe hartă am observat că gara (linia pincipală de cale ferată) se află chiar la granița cu Franța, iar atunci când ieși din gară, la lumină, constați că te afli la aproximativ 50 de metri de mare, deci în capătul celălat al țării”... E adevărat, tunelul ce te duce de pe peronul gării (care are aspectul unei stații de metrou, fiind total acoperită) spre ieșire e ceva mai lung decât cel pe care mergi atunci când schimbi metroul la Unirii, dar parcă nici chiar așa, să străbați toată țara pe lat doar încercând să ieși din gară...
La ieșirea din gară m-a întâmpinat un soare foarte puternic, semn că urma să am o hoinăreală reușită pe străzile... nici nu știu cum să zic mai exact, orașului, țării?... Teoretic, Monaco e compus din mai multe cartiere sau districte, dintre care cel mai faimos e Monte Carlo, însă, practic, e vorba de o singură localitate, toată “țara” fiind un conglomerat de blocuri și străzi, excepție făcând Monaco-Ville, cartierul situat pe dealul pe care se află și palatul regal.
Soarele a fost prezent pe tot parcursul zilei, încălzind aerul și făcând plăcută plimbarea, deși, cum spuneam, era sfârșit de noiembrie iar orașul era deja împodobit în așteptarea Crăciunului. Dacă tot sunt concentrați atâția oameni bogați acolo, m-am gândit că s-ar putea să aibă dreptate cei de la BUG Mafia când spun că “soarele răsare, doar dacă-l plătești”...
Buuun, deci de la gară am decis să merg spre nord, pe promenada situată de-alungul mării, spre Casinoul din Monte Carlo. Drumul urcă, de o parte fiind blocuri, iar de cealaltă marina, cu iahturi care mai de care mai luxoase. Această zonă se numește La Condamine. Din loc în loc sunt brăduți de Crăciun, împodobiți cu globulețe și stropiți cu vopsea albă pentru a crea impresia că sunt ninși. Sunt curios să văd și niște prețuri, așa că mă opresc la o terasă restaurant din zonă. Meniul zilei, de luni până vineri (ce include o apă minerală la 0,5 litri și o cafea), costă 29 de euro. Dacă vrei un brunch în weekend, costă 69 de euro (cu băuturi nealcoolice) și 109 euro cu băuturi alcoolice. Deci, dacă vă ține, be my guests!
Casinoul datează de la jumătatea secolului XIX, fiind o clădire foarte frumoasă. În față se află un fel de părculeț, cu brazi ornați ca de Crăciun și cu o fântână artezaină deloc impresionantă, aș zice. Locul era plin de lume, turiști sau paparazzi, mai mult sau mai puțin de ocazie. Am stat și eu câteva minute în speranța că poate apare vreo vedetă, însă nu am avut norocul scontat. Însă acesta urma să apară mai pe seară... Lângă Casino se mai află două clădiri remarcabile prin frumusețea arhitectonică, Opera din Monte Carlo și Hôtel de Paris.
Îmi continui drumul pe străzi și deodată dau peste o iamgine familiară... celebrul “ac de păr” al circuitului de Formula 1. Aha, deci pe-aici trece! Țin șoseaua care șerpuiește printre clădiri înalte și apoi mi se arată o altă imagine cunoscută, cea a tunelului prin care trec bolizii în cadrul aceluiași circuit.
La ieșirea din tunel se întrezărește din nou marina. De data asta merg chiar pe cheu, să văd ambarcațiunile mai de aproape și să admir de jos clădirile de blocuri care se înalță pe versant. Constat că se construiește foarte mult în Monaco, pentru că oriunde te uiți vezi macarale. Nu cred că erau toate uitate precum la Caracal...
Următoarea țintă: Palatul Regal. Acesta e situat în zona numită Monaco-Ville, pe un platou stâncos, astfel că te chinuie puțin urcușul. Totuși, pe măsură ce urci, ai o imagine mai de ansamblu asupra principatului, ocazie cu care constat și mă minunez cum de a avut atâta succes și a putut atrage atâta lume cu dare de mână un loc așa de înghesuit, cu blocuri având un aspect de cartier de care vedem prin mai toate orașele României? Desigur, confortul din apartamente nu se compară cu cel din blocurile de la noi, ar mai fi și priveliștea deosebită, cu vederea spre mare, dar...
Palatul Regal (Le Palais des Princes de Monaco) nu este o construcție senzațională, însă ceea ce sporește frumusețea locului este tocmai curtea sa exterioară, de pe care ai posibilitatea să admiri împrejurimile. Imaginea blocurilor, a stâncilor, a marinelor (am constatat că mai e una, mai mică, de partea cealaltă a colinei palatului regal) cu luxoasele lor iahturi este senzațională. De aici se poate vedea și celebrul stadion Louis II, fieful nu mai puțin celebrei AS Monaco, care a găzduit numeroase evenimente fotbalistice de nivel internațional. Acaestă zonă, situată la sud de colina pe care se află palatul regal, se numește Fontvieille și pare mai liniștită ca Monte Carlo. 
Monaco-Ville este un fel de centru vechi, pe platoul său fiind un mini orășel cu aer exclusivist, cu străzi înguste și, în general, puțin umblate, cu case cochete, mai vechi în comparație cu blocurile despre care spuneam că reprezintă imaginea cea mai des întâlnită în principat. Nu mi-am dat seama cine ar putea locui acolo sau care ar fi detinația locuințelor repsective. Când m-am plimbat eu deja se lăsa seara, iar la ferești  nu se întrezăreau lumini.
Tot aici se găsește Cathédrale de Monaco, principalul lăcaș de cult religios al statului, care adăpostește mormintele foștilor suverani, printre care cel al lui Rainier III și al celebrei sale soții, Grace Kelly, devenită Grace de Monaco.
De asemenea, o clădire interesantă, situată ca un avanpost în fața mării, este și Muzeul de Oceanografie, unde am avut ocazia să dau nas în nas cu însuși Albert de Monaco, actualul suveran al principatului. Păcat că nu am fost pe fază, până să scot telefonul din buzunar, să-l deschid și să fac poză, a și ieșit și demarat în trombă, astfel că nu am prins o imagine prea bună.
Ca impresie generală, Monaco mi s-a părut de fițe, însă fițe de bun gust. Deci, dacă tot ajungi pe Coasta de Azur, eu cred că e musai să treci și pe aici. Nu e nevoie să stai chiar în Monte Carlo, unde, e adevărat, costă! Se poate sta în Nisa și trage o fugă până aici, mai ales că, după cum spuneam, e la aproximativ 20 de minute de mers cu trenul, iar biletul Nisa-Monte Carlo costă numai 3,90 euro.
Sper ca pozele să fi surprins cât de cât din frumusețea locului!
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Etichete: , , , , , , , , ,