Edinburgh – o întoarcere în timp în istoria Scoției



Dacă tot am ajuns până în Glasgow, am zis să dau o fugă și la Edinburgh, capitala Scoției. Un fel de excursie de-o zi. Distanța nu e mare, câteva zeci de kilometri ce se parcurg cu trenul, pornind din Queens Street Station din Glasgow, în circa 55 de minute. Biletul costă ceva mai mult de 10 lire dus-întors (nu mai țin minte exact), iar drumul e foarte relaxant pentru că pe parcurs vezi pe geam numai câmpuri și păduri. Mă gândeam c-am ajuns la “loc cu verdeață”... Dar, las’ că mai e până atunci!
Ce se poate vedea într-o zi în Edinburgh? Principalul punct de atracție este, fără îndoială, castelul... Edinburgh Castle. De la gara Waverley, în care te lasă trenul, se ajunge foarte ușor la castel. Ușor e un fel de a spune, în sensul că nu e departe, câteva sute de metri (vreo 4-5), doar că trebuie să urci puțin. Gâfâi un pic, însă, la urma urmei, parcă nu chiar așa de tare...
La castel e aglomerație mare. O șleahtă de turiști care stau la coadă să cumpere bilete de intrare. Care costă 17 lire. Cam multișor, dar merită.
Castelul păstrează un aer medieval autentic. Este conservat destul de bine, iar de acolo se vede o priveliște de 360 de grade foarte frumoasă asupra capitalei scoțiene.
Înăuntru sunt tot felul de muzee care îți prezintă istoria Scoției din Evul Mediu și până în prezent. Cele mai interesante mi s-au părut muzeul războiului, cel dedicat The Royal Scots Dragoon Guards (cu siguranță îi știți, sunt cei îmbrăcați în portul tradițional scoțian și cântă la cimpoi în spectacole, în zilele noastre, pentru că înainte erau ceva mai războinici) și temnițele castelului. La muzeul războiului parcă voiau să transmită un mesaj de genul că ei, scoțienii, săracii, n-ar fi vrut, dar i-au pus englezii să meargă în toate colțurile lumii peste alte popoare și să lupte pentru extinderea imperiului britanic, în India, Africa, Asia de Sud-Est, America etc. Sau poate doar mi s-a părut...
La castel se mai pot vizita camerele în care locuiau regii Scoției, bijuteriile coroanei, capele (despre St. Margaret’s Chapel se spune că ar fi cea mai veche construcție din Edinburgh), turnuri de apărare etc. În curtea castelului, figuranți îmbrăcați în straie medievale atrag turiștii cu diferite reprezentații de virtuozitate în mânuirea armelor.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
De la castel pornește o stradă dreaptă ce coboară domol spre Palatul Holyrood, care reprezintă reședința oficială a familiei regale britanice în Scoția. Aceasta se numește The Royal Mile, pentru că face legătura, cum spuneam, dintre cele două reședințe monarhice (cea a foștilor monarhi scoțieni și a reginei de la Londra) și are chiar lungimea de o milă. Strada este pietonală, fiind foarte aglomerată. De o parte și de alta se găsesc clădiri istorice, tot felul de magazine de suveniruri, restaurante, muzee, biserici, statui etc.
 
 
 
 
 
 
 
Un lucru mai neobișnuit peste care am dat e un fel de talcioc amenajat într-o fostă biserică. E frapant să mergi printre standurile comerciantilor iar când ridici privirea să vezi lumina prin vitralii.
 
O altă construcție care iese în evidență pe Royal Mile este St. Giles Cathedral, principalul lăcaș de cult al Bisericii Scoției din Edinburgh. Turnurile sale parcă sunt niște țepușe ce se înfig în cer.
În capăt, chiar peste drum de Holyrood Palace se află Parlamentul scoțian, o clădire modernă ce contrastează cu absolut toate celelalte construcții din zonă. Mi s-a părut o ironie faptul că acest bastion al naționaliștilor scoțieni (dacă ne gândim că aici se “coc” ideile privind independența Scoției) se află față în față cu reședința monarhului britanic.
Tot în zonă se găsește Parcul Holyrood. Acesta e interesant prin faptul că în mijloc se află un mic munte pe care se poate urca și admira o altă priveliște asupra orașului.
În zona centrală a capitalei se mai poate admira The Scott Monument, o construcție ce aduce cumva cu Turnul Eiffel din Paris, un monument de piatră dedicat lui Walter Scott, un celebru scriitor scoțian (autor al unor lucrări precum Ivanhoe sau Rob Roy). Monumentul e deosebit de impozant, el fiind observabil cu ușurință din mai toată zona centrală a orașului, fapt care te atrage să-l vizitezi.
 
Un element de culoare în vizita prin capitala Scoției este monumentul dedicat unui cățel pe nume Bobby, care aparținea lui John Gray, un lucrător al poliției din Edinburgh. După moartea stăpânului său, Bobby a stat în fiecare zi la mormântul acestuia timp de 14 ani. Deși îngrijitorii cimitirului Greyfriars îl alungau, cățelul revenea de fiecare dată, până când au început să-l adopte, construindu-i adăpost și hrănindu-l zilnic. După ce a murit, cățelul a fost înmormântat la intrarea în cimitir, nu departe de mormântul stăpânului. În stradă, se găsește și o statuie a lui Bobby, cu care își fac poze turiștii.
 
Cu siguranță sunt multe alte lucruri de văzut în Edinburgh, acestea fiind, în mare, cele pe care am apucat să le vizitez eu.
 
 
 
 
 
 
Ca o concluzie, am găsit Edinburgh ca un oraș încărcat de istorie, iar vizita a fost ca o întoarcere în timp și spre elementele fundamentale ale spiritului scoțian. Probabil, acestea din urmă s-ar putea observa cel mai bine în Highlands, partea muntoasă a Scoției, însă asta rămâne în continuare pe wishlist...

Etichete: , , , , , , ,