Glasgow, metropola Scoției



A fost să fie în a doua zi de vară a acestui an. Dorința care ardea în mine de ceva vreme avea să înceapă drumul spre alinare o dată ce ușa avionului s-a deschis și din capătul scărilor mija țara de care mă îndrăgostisem “pe neve”. Braveheart, celebrul film cu Mel Gibson întruchipându-l pe William Wallace, eroul național scoțian, a fost un factor determinant în acest sens. Apoi au mai fost imaginile pitorești din Highlands, partea muntoasă a Scoției și castelele celebre din regiune.
După aproximativ 3 ore și jumătate de zbor din București, am aterizat la Glasgow. Pe drum m-am gândit și la sumedenia de stereotipuri legate de Scoția: kiltul – fusta tradițională a scoțienilor, cimpoiul – instrumentul la care, probabil, sunt neîntrecuți, numele de familie care încep cu Mc sau Mac și, nu în ultimul rând, proverbiala  zgârcenie a locuitorilor acesteia. Împachetându-le cu grijă în rucsac, să nu se spargă, am pornit spre mica aventură scoțiană, în ideea de a le experimenta pe propria piele.
De la aeroport se poate lua un bus expres către centrul orașului. Biletul costă 10 lire dus-întors, iar drumul durează mai puțin de jumătate de oră, punctul terminus fiind Queen Street Station, una dintre cele două gări situate în zona centrală a orașului.
Dar, cum hotelul meu era în partea de vest a centrului orașului, West End, am coborât cu vreo 2-3 stații mai devreme de punctul terminus. Prima impresie a fost legată de arhitectura clădirilor. Astfel, în zona centrală se întâlnesc atât clădiri mai vechi, cât și mai noi, care m-au impresionat prin dimensiunile lor. Adică le-am găsit destul de mari, în special pe cele noi. Probabil, normal. Simbioza dintre vechi și nou este, oarecum, naturală, astfel că nu oferă o imagine contrastantă, kitschoasă.
Am ajuns seara târziu, când traficul pietonal pe străzile centrale nu este prea intens. Acest lucru aveam să îl constat și în serile următoare. Totuși, străzile sunt mai populate seara în West End, un fel de cartier boem, unde sunt o grămadă de pub-uri, restaurante, baruri etc., într-un cuvânt neaoș, cârciumi, care sunt destul de frecventate. Aici am constatat că scoțiencele sunt simpatice, mai frumoase ca englezoaicele.
Apoi, mi-am data seama că nu plouă, ceea ce m-a bucurat foarte mult, pentru că AccuWeather zicea că o să plouă în fiecare zi. Ceea ce s-a și întâmplat, de fapt, dar în zilele următoare. Deci, vremea este clasică britanică, adică plouă în fiecare zi, de câteva ori pe zi. Chiar dacă am vizitat Scoția în luna iunie, ploaia a fost o experiență constantă. Partea bună e că plouă pentru perioade scurte de timp, de cele mai multe ori de câteva minute, fapt care nu îți încurcă prea mult socotelile de vizitare a orașului.
După cum spuneam, unul dintre stereotipurile legate de Scoția îl reprezintă kilt-ul, care este o prezență obișnuită pe străzile orașului. Chiar am dat peste un fel de manifestație, un marș al naționaliștilor scoțieni care militează pentru obținerea independenței Scoției și ieșirea din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Niște personaje foarte pitorești, ce etalau cu mândrie acest port popular. De altfel, am văzut chiar și o nuntă în care atât mirele, cât și cavalerii de onoare sau invitații (whatever) erau îmbrăcați în acest fel, contrastând cu rochiile elegante, clasice (“serioase”) ale partenerelor.
Una dintre părțile bune la Glasgow e că majoritatea muzeelor sunt gratuite, astfel că poți afla multe din istoria orașului și a Scoției.
Eu am vizitat Riverside Museum, un loc foarte interesant, unde se pot vedea multe lucruri legate de transport: mașini de epocă (inclusiv de poliție, de pompieri, salvări etc.), tramvaie și, principalul element de atracție, o corabie pe care iei contact cu diferite aspecte ale vieții de marinar.
De la Riverside Museum am urmat un traseu de-alungul râului Clyde, care împarte orașul în două, spre zona centrală, pe parcurs admirând mai multe clădiri și poduri, unele dintre ele interesante ca design.
Mi s-a mai părut interesant și muzeul religiilor (St. Mungo Museum of Religious Life and Art), aflat într-o clădire mai mică din apropierea catedralei din Glasgow. Aici afli lucruri interesante despre mai toate marile religii ale lumii, exemplificate cu diverse obiecte de cult ce sunt expuse.
Catedrala impresionează prin dimensiunile ei, însă nu este pe măsură și în interior. Înăuntru, am asistat la repetițiile unui cor de copii care exersau cântece religioase ce sunau foarte frumos.
Tot în apropierea catedralei, se află The Necropolis, cimitirul istoric al orașului, unde pot fi admirate niște monumente funerare deosebit de spectaculoase. Știu, sună macabru, dar cimitirul este un loc care merită văzut dacă ajungi în Glasgow. Este situat pe o colină, de unde se poate admira o panoramă de 360 de grade foarte frumoasă a orașului. De altfel, acesta este chiar una dintre atracțiile turistice ale metropolei scoțiene.
Buricul târgului în materie de shopping și nu numai este reprezentat de strada Buchanon, care este pietonală și foarte, foarte aglomerată, atât cu turiști, cât și cu localnici, precum și de străzile adiacente. Aici sunt diverse magazine “de firmă”, cu prețuri destul de ridicate.
În apropiere se află și George Square, un fel de piață centrală a orașului, plină de lume și ea. Aici sunt mai multe băncuțe pe care te poți odihni și observa agitația orașului.
Un lucru care mi-a mai sărit în ochi este faptul că, în zona centrală, sunt multe clădiri sau construcții ce au un turn cu ceas, în majoritatea lor cadranul fiind de culoare albastră.
Ca microbist ce mă numesc, aș fi vrut să ajung și la Ibrox Stadium și Celtic Park, stadioanele și fiefurile celebrelor echipe de fotbal Glasgow Rangers și Celtic Glasgow, însă nu am mai avut timp și pentru acestea, așa că rămân pe data viitoare.
Ah, și ar mai fi ceva ce am remarcat... Parcă imigranții neeuropeni sunt mai puțini ca în celelalte metropole ale bătrânului continent. Aceasta nu este nicidecum o remarcă xenofobă, ci pur și simplu o constatare. În comparație cu multe alte orașe mari din Europa pe care le-am vizitat, cei care păreau să fie localnici prezentau caracteristici europene clasice.
N-am putut să stabilesc dacă bancurile pe seama scoțienilor, ce scot în evidență zgârcenia locuitorilor, sunt sau nu adevărate. Ca turist, am fost tratat foarte bine. Dar, cine știe, dacă stai mai mult timp și ajungi să îi cunoști mai bine, așa or fi...
Pentru mine, Glasgow a mai reprezentat o premieră. Pentru prima dată am fost într-o țară în timp ce a avut loc un atentat terorist. Nu s-a întâmplat în Glasgow, ci în Londra (deci, ținem cont că Glasgow face parte, totuși, din Regatul Unit). Vă mai amintiți evenimentul, când un românaș de-al nostru a ieșit cu făcălețul la teroriști... A doua zi de dimenață, erau polițiști la fiecare colț de stradă în Glasgow.
În continuare, sunt câteva poze pe care le-am făcut în Glasgow, care sper să fie un îndemn mai bun pentru a vizita acest oraș foarte frumos.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Etichete: , , , , ,