La întoarcerea acasă de la Nessebar, care s-a
dovedit, după cum am povestit într-un articol anterior, o destinație excelentă
pentru o minivacață, am făcut un popas de vreo 3 ore în Varna, al doilea oraș
ca mărime al Bulgariei, după capitala Sofia, și principalul port al țării.
Cum vremea era frumoasă, am vrut să văd ce oferă
acest loc turiștilor de care ar trebui să aibă parte având în vedere că este situat
în proximitatea stațiunilor din partea de nord a litoralului bulgăresc, care,
după cum se știe, nu duc lipsă de vizitatori, o parte însemnată dintre aceștia
fiind chiar români.
Astfel, în scurtul timp în care i-am bătut
străzile, am descoperit un oraș care poate fi o destinație de sine stătătoare, chiar pentru un weekend,
deoarece, pe lângă plajă și mare, oferă și alte obiective de interes turistic.
Pentru cei aflați în vacanță în stațiunile învecinate, Albena, Nisipurile de
Aur sau Sfinții Constantin și Elena, Varna ar putea fi o opțiune de luat în calcul dacă vremea de plajă
nu ține cu tine și vrei să-ți umpli timpul cu altceva.
Din
experiența mea, am reținut în primul rând plaja destul de generoasă, pe care se
află mai multe terase ce oferă o priveliște foarte frumoasă asupra Mării Negre.
Orașul Varna este situat într-un golf, astfel că panorama curbată a țărmului
creează o imagine plăcută ochiului. La terase, prețurile sunt rezonabile, iar
mâncarea foarte gustoasă, în principal fiind oferite preparate pe bază de pește
și fructe de mare.
Plaja se
continuă cu un parc (Primorski Park) cu multă verdeață și flori, ce o
acompaniază pe toată lungimea ei. La intrarea în parc, din litere frumos
colorate, se găsește inscripția “VARNA2017”, ce pare să aibă succes atât
la localnici, cât și la turiști, judecând după mulțimea celor ce țin să se
fotografieze cu aceasta.
Părăsind parcul pe la intrarea principală, în față
se dezvăluie centrul vechi al orașului. Acesta este deosebit de aglomerat în
zilele de weekend, iar pe segmentul din proximitatea intrării principale în parc este înțesat de terase
care par a fi frecventate de “lumea bună” a orașului.
Clădirile
ce străjuiesc străzile centrului vechi sunt colorate în nuanțe vii, iar o
plimbare de relaxare pe acestea prilejuiește contactul cu întreg spectrul
cromatic. Mie, personal, coloritul acestora mi-a retrezit amintirea unei
plimbări pe care am făcut-o, cu ceva vreme în urmă, pe strada principală a
centrului vechi din Oradea.
La capătul celălalt al centrului vechi se găsește catedrala
ce poartă hramul “
Adormirea Maicii
Domnului”, de la care am luat lumină, cu mai mulți ani în urmă, în timp
ce mă aflam într-o vacanță de Paști, în stațiunea Albena. Aceasta pare a fi
construită, în principal, din piatră, iar imaginea exterioară este una
impunătoare.
Eu cam de atât am avut timp cât am stat prin Varna,
însă pentru cei ce aleg să petreacă mai mult în acest oraș, există și alte
obiective care prezintă interes din punct de vedere turistic, unele
reprezentând chiar “recorduri”.
Printre acestea aș menționa muzeul de arheologie, în care se poate vedea cea
mai veche comoară de aur din lume (circa 4000 de ani î.e.n.!), descoperită
accidental în anul 1972, cu prilejul unor lucrări de construcție din apropiere
de Varna, precum și termele romane, care ar fi printre cele mai mari dintre
cele pentru care încă mai există relicve.
Etichete: albena, bulgaria, marea neagra, primorski, termele romane, varna