Plitvice, o “gură de rai” croată. O raită prin țările slavilor de sud (iugoslavii). Partea III



Undeva în Alpii Dinarici ai Croației, în apropierea graniței cu Bosnia-Herțegovina, se găsește Parcul Național Lacurile Plitvice (Nacionalni Park Plitvička Jezera, în limba croată), deosebit de spectaculos, atât prin peisajele ce pot fi admirate, cât și prin flora și fauna ce se întâlnesc aici. Din anul 1979, parcul a fost inclus pe lista UNESCO a patrimoniului natural universal, un motiv în plus pentru caracterul “mai special” al experiențelor pe care le oferă.
Cum destinația este un titular incontestabil (ca să folosesc un termen specific comentatorilor din presa sportivă) al oricărei oferte turistice de tip circuit în Croația, nici eu nu am ratat-o în periplul meu iugoslav. De altfel, un interes aparte pentru această locație mi-a fost stârnit de aflarea unui fapt divers” ce a provocat o emoție puternică, prin întoarcerea, în timp, în vremea copilăriei: Lacurile Plitvice au fost locul de filmare pentru mai multe producții cinematografice din celebra serie Winnetou, care mi-au încântat acea perioadă idilică a vieții. De altfel, ceea ce mi-a plăcut cel mai mult în parc a fost imaginea lacurilor turcoaz, de care îmi aminteam din filmele despre care spuneam și care aduce cu cea a mărilor din destinațiile exotice.
Parcul are o suprafață destul de mare, de aproximativ 300 de kilometri pătrați, fiind cel mai mare dintre cele opt parcuri naționale ale țării. Pentru vizitare există două variante: traseul mare (complet), care durează circa 8 ore, în care, practic, vezi cam tot ce are de oferit parcul, și traseul mic, de circa 2 -3 ore, în care se vizitează lacurile de jos, câteva cascade, flora și fauna aferente.
Pentru că nu am avut chiar toată ziua la dispoziție am ales varianta scurtă, însă, dacă ar fi să revin și aș avea mai mult timp, aș alege, cu siguranță, să petrec o zi întreagă în acest parc și să admir pe îndelete toate lucrurile pe care le are de oferit ochilor.
Biletul de intrare a costat 180 de kuna (circa 24 de euro), având o mică reducere pentru grupuri, 160 de kuna (aproximativ 21 de euro). Un preț de intrare destul de mare, dar, deh, era vârf de sezon (luna august), iar, pentru o zi de stat aici, merită din plin.
Cum distanțele prin parc sunt mărișoare, există posibilitatea de a te deplasa cu mijloace de transport mai deosebite, ce amplifică “experiența”. Pentru că în ziua în care am fost eu vaporașul ce străbate Lacul Kozjak, cel mai mare dintre cele întâlnite în parc, nu avea curse de ”dus”, ci doar de “întors”, am mers câteva minute (vreo 2-3 stații) cu “trenulețul”, spre locul de unde avea să înceapă cu adevărat experiența din parc. Se merge printr-o pădure deasă și răcoroasă, fapt care a mai atenuat senzația de înghesuială, ca sardinele în cutie, pe care am încercat-o în trenuleț, de moment ce toată lumea a vrut să-și mai odihnească puțin picioarele. Pentru că, așa cum spuneam, ai ce merge pe jos, apoi.  
După ce te dai jos din trenuleț, continui prin pădure, pe o potecă ce oferă o priveliște senzațională asupra lacurilor. Sunt mai multe lacuri de dimensiuni mai mici, legate între ele prin niște cascade. Astfel, imaginea panoramică ce se dezvăluie în fața ochilor, de sus, este deosebită.
Deplasarea trebuie făcută cu atenție pentru că poteca este autentică (cu pământ și pietriș), frumusețea peisajului te poate fura ușor în încercarea de a obține o poză mai spectaculoasă, iar, pe alocuri, pentru a spori senzația de sălbăticie a peisajului, nu exită elemente de siguranță pentru vizitatori.
Unul dintre punctele de atracție a fost cascada mare (Veliki Slap), cu o înălțime de 78 de metri. Pentru asta a trebuit să cobor și, pe un podeț de lemn, străjuit de păpuriș, să traversez lacurile. Senzația pe care o ai, aflându-te în mijlocul lacurilor, de la nivelul apei privind în sus, spre versanții abrupți și împăduriți, este și ea una deosebit de spectaculoasă.
În apa limpede cristalină a lacurilor pot fi observate diverse specii de pești, ce par să trăiască în comuniune cu speciile de păsări de apă.
Deplasarea prin parc este ușurată de indicatoarele care îți arată, din loc în loc, direcția traseelor, precum și locurile de unde poți lua vaporașul sau trenulețul, în funcție de cum ai de gând să continui plimbarea.
La întoarcere, am ales să merg cu vaporașul, care, timp de 10 minute cât a durat deplasarea, a oferit imagini inedite ale împrejurimilor.
Iată și alte date “tehnice” despre elementele care fac atractiv Parcul Național Lacurile Plitvice:
Multe din obiectivele parcului sunt rezultatul unor fenomene de hidrologie carstică. Lacurile sunt faimoase atât prin cascadele lor, cât și prin procesul continuu de formare a travertinului, o rocă poroasă rezultată ca urmare a sedimentării carbonatului de calciu din apă. Astfel, în râurile carstice, se formează niște bariere. Cu timpul, apa își schimbă cursul, lăsând uscate aceste bariere și stimulând formarea travertinului în alte locuri. Datorită acestui fapt, se crează senzația că Lacurile Plitvice sunt diferite de la o zi la alta. Fenomenul este proeminent la cascadele parcului și constant, fiind vizibil chiar și în timpul vizitei. Procesul de formare a travertinului a creat numeroase cascade deosebit de frumoase. 
Parcul mai găzduiește o pădure bogată și pajiști cu diverse specii de plante și animale. Astfel, până în prezent, au fost înregistrate 1267 de specii diferite de plante, incluzând 75 de specii de plante endemice și 55 de specii diferite de orhidee. Studii efectuate în parc au înregistrat 321 de specii de fluturi, 161 de specii de păsări și 21 de specii de lilieci. Dintre carnivore, cel mai interesant locuitor al pădurii din Parcul Plitvice este ursul brun. Pădurile sunt, în general, de fag și brad.

Etichete: , , , , , ,