Undeva în Alpii Dinarici ai Croației, în apropierea
graniței cu Bosnia-Herțegovina, se găsește Parcul Național Lacurile Plitvice (Nacionalni Park Plitvička Jezera, în limba
croată), deosebit de spectaculos, atât prin peisajele ce pot fi admirate, cât
și prin flora și fauna ce se întâlnesc aici. Din anul 1979, parcul a fost
inclus pe lista UNESCO a patrimoniului natural universal, un motiv în plus
pentru caracterul “mai special” al experiențelor pe care le oferă.

Cum destinația
este un titular incontestabil (ca să folosesc un termen specific comentatorilor
din presa sportivă) al oricărei oferte turistice de tip circuit în Croația, nici
eu nu am ratat-o în periplul meu iugoslav. De altfel, un interes aparte pentru
această locație mi-a fost stârnit de aflarea unui “fapt divers” ce a provocat o emoție puternică,
prin întoarcerea, în timp, în vremea copilăriei: Lacurile Plitvice au fost locul de filmare pentru
mai multe producții cinematografice din celebra serie Winnetou, care mi-au
încântat acea perioadă idilică a vieții. De altfel, ceea ce mi-a plăcut cel mai
mult în parc a fost imaginea lacurilor turcoaz, de care îmi aminteam din
filmele despre care spuneam și care aduce cu cea a mărilor din destinațiile
exotice.



Parcul
are o suprafață destul de mare, de aproximativ 300 de kilometri pătrați, fiind
cel mai mare dintre cele opt parcuri naționale ale țării. Pentru vizitare
există două variante: traseul
mare (complet), care durează circa 8 ore, în care, practic, vezi cam tot ce are
de oferit parcul, și traseul mic, de circa 2 -3 ore, în care se vizitează
lacurile de jos, câteva cascade, flora și fauna aferente.
Pentru
că nu am avut chiar toată ziua la dispoziție am ales varianta scurtă, însă,
dacă ar fi să revin și aș avea mai mult timp, aș alege, cu siguranță, să petrec
o zi întreagă în acest parc și să admir pe îndelete toate lucrurile pe care le
are de oferit ochilor.
Biletul
de intrare a costat 180 de kuna (circa 24 de euro), având o mică reducere
pentru grupuri, 160 de kuna (aproximativ 21 de euro). Un preț de intrare destul
de mare, dar, deh, era vârf de sezon (luna august), iar, pentru o zi de stat
aici, merită din plin.
Cum
distanțele prin parc sunt mărișoare, există posibilitatea de a te deplasa cu mijloace
de transport mai deosebite, ce amplifică “experiența”. Pentru că în ziua
în care am fost eu vaporașul ce străbate Lacul Kozjak, cel mai mare dintre cele
întâlnite în parc, nu avea curse de ”dus”, ci doar de “întors”, am mers câteva
minute (vreo 2-3 stații) cu “trenulețul”, spre locul de unde avea să înceapă cu
adevărat experiența din parc. Se merge printr-o pădure deasă și răcoroasă, fapt
care a mai atenuat senzația de înghesuială, ca sardinele în cutie, pe care am
încercat-o în trenuleț, de moment ce toată lumea a vrut să-și mai odihnească puțin
picioarele. Pentru că, așa cum spuneam, ai ce merge pe jos, apoi.
După ce
te dai jos din trenuleț, continui prin pădure, pe o potecă ce oferă o
priveliște senzațională asupra lacurilor. Sunt mai multe lacuri de dimensiuni
mai mici, legate între ele prin niște cascade. Astfel, imaginea panoramică ce
se dezvăluie în fața ochilor, de sus, este deosebită.
Deplasarea trebuie făcută
cu atenție pentru că poteca este autentică (cu pământ și pietriș), frumusețea
peisajului te poate fura ușor în încercarea de a obține o poză mai
spectaculoasă, iar, pe alocuri, pentru a spori senzația de sălbăticie a
peisajului, nu exită elemente de siguranță pentru vizitatori.
Unul
dintre punctele de atracție a fost cascada mare (Veliki Slap), cu o înălțime de
78 de metri. Pentru asta a trebuit să cobor și, pe un podeț de lemn, străjuit de
păpuriș, să traversez lacurile. Senzația pe care o ai, aflându-te în mijlocul
lacurilor, de la nivelul apei privind în sus, spre versanții abrupți și
împăduriți, este și ea una deosebit de spectaculoasă.
În apa
limpede cristalină a lacurilor pot fi observate diverse specii de pești, ce par
să trăiască în comuniune cu speciile de păsări de apă.
Deplasarea
prin parc este ușurată de indicatoarele care îți arată, din loc în loc,
direcția traseelor, precum și locurile de unde poți lua vaporașul sau
trenulețul, în funcție de cum ai de gând să continui plimbarea.
La
întoarcere, am ales să merg cu vaporașul, care, timp de 10 minute cât a durat
deplasarea, a oferit imagini inedite ale împrejurimilor.
Iată și alte date “tehnice” despre elementele care
fac atractiv Parcul Național
Lacurile Plitvice:
Multe
din obiectivele parcului sunt
rezultatul unor fenomene de hidrologie carstică. Lacurile sunt faimoase atât prin
cascadele lor, cât și prin procesul continuu de formare a travertinului, o rocă
poroasă rezultată ca urmare a sedimentării carbonatului de calciu din apă.
Astfel, în râurile carstice, se formează niște bariere. Cu timpul, apa își
schimbă cursul, lăsând uscate aceste bariere și stimulând formarea
travertinului în alte locuri. Datorită acestui fapt, se crează senzația că
Lacurile Plitvice sunt diferite de la o zi la alta. Fenomenul este proeminent
la cascadele parcului și constant, fiind vizibil chiar și în timpul vizitei. Procesul
de formare a travertinului a creat numeroase cascade deosebit de frumoase.
Parcul
mai găzduiește o pădure bogată și pajiști cu diverse specii de plante și
animale. Astfel, până în prezent, au fost înregistrate 1267 de specii
diferite de plante, incluzând 75 de specii de plante endemice și 55 de specii
diferite de orhidee. Studii efectuate în parc au înregistrat 321 de specii de
fluturi, 161 de specii de păsări și 21 de specii de lilieci. Dintre carnivore,
cel mai interesant locuitor al pădurii din Parcul Plitvice este ursul brun. Pădurile sunt, în general, de fag
și brad.
Etichete: alpii dinarici, croatia, iugoslavia, kozjak, plitvice, travertin, veliki slap