Peștera Postojna – obiectivul turistic nr. 1 al Sloveniei. O raită prin țările slavilor de sud (iugoslavii). Partea IV



Slovenia este o țară frumoasă, în care predomină verdele. Străbătând-o de la vest la est, am văzut munți împăduriți, dealuri, pajiști, iar verdele crud și curat, care părea să fi sfidat canicula ce prin alte locuri lăsase urme vizibile, îngălbenind vegetația, avea un efect relaxant pentru minte și suflet. Din loc în loc, nu prea dese, se întâlnesc niște sate foarte îngrijite, în care totul pare să fie făcut cu simț de răspundere, de niște buni gospodari.
Per total, senzațiile vizuale explică în mintea mea, poate superficial, de ce Slovenia s-a integrat așa de bine în Uniunea Europeană, având parametri superiori mediei europene, deși este o apariție nouă pe scena politică internațională.
Ca prin toate țările fostei Iugoslavii pe care le-am străbătut în această vară și în Slovenia se întâlnesc forme de relief carstic. De altfel, Podișul Karst din această țară este cel care dă și denumirea carstic”.
Cel mai cunoscut rezultat ce poate fi întâlnit aici, al proceselor de circulație a apei prin roci calcaroase, care generează relieful carstic, este Peștera Postojna (Postojnska jama, în limba slovenă), situată în localitatea cu același nume, pe drumul ce leagă Ljubljana, capitala Sloveniei, de litoralul îngust al acestei țări.
Peștera a căpătat o faimă internațională tot mai mare începând cu anul 1818, când un om simplu, pe nume Luka Čeč, a descoperit cea mai mare parte a acesteia, necunuscută până atunci, în timpul pregătirilor pentru vizita împăratului Francisc I al Austriei. Ulterior, prin modul profesionist în care a fost amenajată pentru a fi vizitată și, de dată mai recentă, în care se realizează marketingul, peștera a devenit o atracție turistică foarte căutată, fapt care explică și prețul cam mărișor al biletului de intrare – 26 de euro.
Postojna este una dintre cele mai mari peșteri din Europa, având o lungime de peste 24 de kilometri. De asemenea, cu o lungime de peste 5 km, partea ce poate fi vizitată de către turiști este una dintre cele mai lungi. Accesul se face cu un trenuleț ce te poartă vreo 3 km, urmînd ca restul de circa 2 km să fie străbătuți pe jos, prilej cu care pot fi admirate principalele atracții: stalactite, stalagmite și tot felul de alte forme ce pot fi întâlnite într-o peșteră. 
Stalactitele și stalagmitele au mai multe forme și culori, astfel că acestea își pun amprenta și pe denumirile diferitelor porțiuni ale peșterii: sala albă, sala roșie, sala spaghetelor (stalactite mici și dese, ce se aseamănă celebrelor paste).
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Un lucru inedit este o vietate denumită olm (Proteus anguinus), cunoscută și ca peștele-om, datorită pielii sale care ar avea multe din caracteristicile pielii omenești, foarte sensibilă la lumină și pentru care au fost create condiții speciale pentru supraviețuire și înmulțire. Astfel, aceste vietăți, ce se aseamănă cu niște salamandre, se află în acvarii speciale, ceea ce le face mai greu de studiat sau fotografiat de către vizitatori.
Un element aparte este Diamantul, o stalagmită mai mare, pe care apa se scurge în continuare, formând un sediment strălucitor, asemenea unui diamant.
Un alt punct de atracție în turul peșterii este podul rusesc, ce leagă porțiuni mai înalte, construit de niște prizonieri ruși din timpul Primului Război Mondial.
 
De asemenea, sala concertelor, cu cei aproximativ 40 de metri înălțime, este una dintre cele mai încăpătoare ale peșterii, numindu-se așa pentru că aici au loc, efectiv, concerte de muzică clasică, acustica fiind una deosebită.
Vizitarea peșterii durează o oră și jumătate, timpul fiind respectat cu strictețe de ghizi, întrucât se intră pe serii. Deoarece era coadă la bilete, am ajuns la vreo două minute după ce unul dintre organizatori anunțase închiderea seriei și, deși în clasicul” stil românesc s-a încercat negocierea pentru a mai prinde seria, angajatul a fost de neînduplecat. Deci, e lucru nemțesc” acolo... Doar spuneam că stau foarte bine la capitolul organizare.
La intrare ți se fac poze pe care poți să le cumperi la ieșire, după ce se termină turul, însă prețul lor mi s-a părut cam mare, astfel că am zis pas.
Temperatura peșterii e relativ constantă, în intervalul 8-10 grade Celsius. Eu, mai teribilist de fel, am intrat în pantaloni scurți și tricou... Ce post să spun, nu voi mai face lucrul ăsta a doua oară! Totuși, la intrare se pot închiria haine mai groase, la prețul de 6 euro, din câte îmi amintesc. 
Inevitabil, gândul m-a dus și la unele peșteri din România, pe care le vizitasem anterior. La Peștera Polovragi, din județul Gorj, acolo unde ar fi sălășluit însuși Zalmoxis, zeul geto-dacilor. Un bun element de marketing, dar cu o floare nu se face primăvara. Sau la Peștera Muierilor, tot din județul Gorj, unde în anul 1952 au fost descoperite fragmente de oase umane, unul dintre acestea, aparținând unei femei, fiind datat ca având o vechime de circa 30.000 de ani... În limbajul gamerilor, aș zice că așa ceva se cheamă headshot” în cazul unei comparații cu alte obiective de interes speologic. Dar depinde și de știința de a face ca toată lumea să afle chestia asta... Apropo, până în prezent Peștera Postojna a fost vizitată de peste 37 de milioane de turiști din întreaga lume...

Etichete: , , , , , ,