Zagreb și niște povești intrigante la prima vedere. O raită prin țările slavilor de sud (iugoslavii). Partea VI și ultima



Părăsind Slovenia, drumul ce lega cândva Belgradul de capitalele celorlalte state constituente ale Republicii Socialiste Federative Iugoslavia, azi o autostradă în toată regula, te aduce imediat la Zagreb, capitala Croației. Nici nu termini bine de citit masajele de pe telefonul mobil, care te anunță că ai intrat în altă țară și care sunt tarifele practicate la apelurile de voce și traficul de date, că și intri în oraș. La intrare, se traversează râul Sava, care trece și prin apropierea Ljubljanei, iar în scurt timp ajung în centrul orașului, locul unde fac un scurt popas, de circa o jumătate de oră, pe care încerc să-l utilizez cât mai judicios.
Centrul orașului este reprezentat de Piața Banul Josip Jelačić (Trg bana Josipa Jelačića), loc de întâlnire și promenadă pentru locuitorii Zagrebului. Cel care îi dă numele este considerat un erou național în Croația, fiind și un partizan al independenței țării față de Imperiul Austriac. Cu toate acestea, Josip Jelačić a fost general al Imperiului Austriac, calitate în care s-a remarcat ca adversar al revoluției maghiare de la 1848. Pentru faptele sale, autoritățile austriece au amplasat, în 1866, în piața care i-a luat numele, o statuie ecvestră, din bronz, care constiuie elementul central al acesteia. De jur-împrejur, niște clădiri vechi, în stilul secession (varianta vieneză a art nouveau-lui european), strălucesc frumos în arșița unui soare de august ce arde cu putere, încălzind dalele de piatră cu care este pavată piața.
 
Povestea statuii banului croat îmi amintește de cea a statuii regelui Carol I, din fața fostului palat regal din București (azi Muzeul Național de Artă al României), despre care am povestit în prima parte a jurnalului meu de călătorie, dedicată trecerii prin Belgrad. În anul 1947, autoritățile iugoslave comuniste l-au considerat pe Josip Jelačić un reprezentant al intereselor străine, astfel că statuia sa a fost luată din piață, pentru ca, în anul 1990, odată cu destrămarea fostei Iugoslavii, să fie readusă, ca urmare a reconsiderării rolului său istoric.
Nu părăsesc piața până nu arunc o privire și la o machetă din bronz ce reprezintă o hartă în relief a Zagrebului, de pe care iese în evidență catedrala din Zagreb (Zagrebčka katedrala), cu ale ei turle ce măsoară circa 108 metri, fapt care o plasează pe prima poziție în topul celor mai înalte clădiri din Croația.
Dintr-un colț al Pieței Banul Josip Jelačić se ajunge imediat la catedrală urmând o străduța pe care se pot întâlni mai multe magazine cu suveniruri, de unde îmi iau magnetul care să-mi amintească de trecerea prin capitala Croației.
 
 
 
Catedrala, care poartă hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost ridicată în secolele XII-XIII, în stil gotic, iar, prin dimensiunile de care aminteam, este vizibilă din mai toate părțile orașului. A fost reconstruită de mai multe ori de-a lungul timpului, una dintre turle fiind și în prezent în proces de restaurare.
 
 
Aflu că lăcașul de cult a fost închinat, pe rând, și regilor maghiari Ladislau I și Ștefan I, ceea ce, la nivel simbolisitic, găsesc că e o nepotrivire cu proximitatea statuii lui Josip Jelačić, care a luptat contra ungurilor în timpul revoluției de la 1848. Dar amprenta maghiară pe istoria croaților este, totuși, normală, având în vedere că, pentru multe secole, teritoriile din Balcani, în general, și Croația în cazul de față s-au aflat sub controlul Regatului Ungariei, care s-a afirmat ca mare putere regională în perioada medievală și modernă.
În catedrală mi-a atras atenția locul în care își doarme somnul de veci Alojzije Stepinac, cardinal al bisericii catolice și arhiepiscop al Zagrebului până la moartea sa, în 1960. În anul 1998, acesta a fost declarat martir și beatificat de Papa Ioan Paul al II-lea, în ciuda controverselor de care este legat acest personaj. Astfel, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, autoritățile iugoslave comuniste l-au condamnat pentru colaborarea sa cu organizația fascistă Ustaše, care a controlat țara în acele vremuri tulburi ale conflagrației mondiale și care a fost responsabilă de uciderea a sute de mii de sârbi, evrei și țigani.
Am părăsit Zagrebul cu părere de rău că programul strict al vizitei mele nu mi-a permis să stau mai mult, dar cu promisiunea că voi reveni în acest loc pentru a-l cunoaște mai bine și, în felul acesta, a înțelege lucrurile care, la o primă impresie, mi-au părut intrigante. 
 

Etichete: , , ,