Părăsind
Slovenia, drumul ce lega cândva Belgradul de capitalele celorlalte state
constituente ale Republicii Socialiste Federative Iugoslavia, azi o autostradă
în toată regula, te aduce imediat la Zagreb, capitala Croației. Nici nu termini
bine de citit masajele de pe telefonul mobil, care te anunță că ai intrat în
altă țară și care sunt tarifele practicate la apelurile de voce și traficul de
date, că și intri în oraș. La intrare, se traversează râul Sava, care trece și
prin apropierea Ljubljanei, iar în scurt timp ajung în centrul orașului, locul
unde fac un scurt popas, de circa o jumătate de oră, pe care încerc să-l
utilizez cât mai judicios.
Centrul
orașului este reprezentat de Piața Banul Josip Jelačić (Trg bana Josipa
Jelačića), loc de întâlnire și promenadă pentru locuitorii Zagrebului. Cel care
îi dă numele este considerat un erou național în Croația, fiind și un partizan
al independenței țării față de Imperiul Austriac. Cu toate acestea, Josip
Jelačić a fost general al Imperiului Austriac, calitate în care s-a remarcat ca
adversar al revoluției maghiare de la 1848. Pentru faptele sale, autoritățile
austriece au amplasat, în 1866, în piața care i-a luat numele, o statuie
ecvestră, din bronz, care constiuie elementul central al acesteia. De jur-împrejur,
niște clădiri vechi, în stilul secession (varianta vieneză a art nouveau-lui
european), strălucesc frumos în arșița unui soare de august ce arde cu putere,
încălzind dalele de piatră cu care este pavată piața.
Povestea
statuii banului croat îmi amintește de cea a statuii regelui Carol I, din fața
fostului palat regal din București (azi Muzeul Național de Artă al României),
despre care am povestit în prima parte a jurnalului meu de călătorie, dedicată
trecerii prin Belgrad. În anul 1947, autoritățile iugoslave comuniste l-au considerat
pe Josip Jelačić un reprezentant al intereselor străine, astfel că statuia sa a
fost luată din piață, pentru ca, în anul 1990, odată cu destrămarea fostei
Iugoslavii, să fie readusă, ca urmare a reconsiderării rolului său istoric.
Nu
părăsesc piața până nu arunc o privire și la o machetă din bronz ce reprezintă
o hartă în relief a Zagrebului, de pe care iese în evidență catedrala din
Zagreb (Zagrebčka katedrala), cu ale ei turle ce măsoară circa 108 metri, fapt
care o plasează pe prima poziție în topul celor mai înalte clădiri din Croația.
Dintr-un
colț al Pieței Banul Josip Jelačić se ajunge imediat la catedrală urmând o
străduța pe care se pot întâlni mai multe magazine cu suveniruri, de unde îmi
iau magnetul care să-mi amintească de trecerea prin capitala Croației.
Catedrala,
care poartă hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost ridicată în secolele
XII-XIII, în stil gotic, iar, prin dimensiunile de care aminteam, este vizibilă
din mai toate părțile orașului. A fost reconstruită de mai multe ori de-a
lungul timpului, una dintre turle fiind și în prezent în proces de restaurare.
Aflu că
lăcașul de cult a fost închinat, pe rând, și regilor maghiari Ladislau I și
Ștefan I, ceea ce, la nivel simbolisitic, găsesc că e o nepotrivire cu
proximitatea statuii lui Josip Jelačić, care a luptat contra ungurilor în
timpul revoluției de la 1848. Dar amprenta maghiară pe istoria croaților este,
totuși, normală, având în vedere că, pentru multe secole, teritoriile din
Balcani, în general, și Croația în cazul de față s-au aflat sub controlul Regatului
Ungariei, care s-a afirmat ca mare putere regională în perioada medievală și
modernă.
În
catedrală mi-a atras atenția locul în care își doarme somnul de veci Alojzije
Stepinac, cardinal al bisericii catolice și arhiepiscop al Zagrebului până la
moartea sa, în 1960. În anul 1998, acesta a fost declarat martir și beatificat
de Papa Ioan Paul al II-lea, în ciuda controverselor de care este legat acest
personaj. Astfel, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, autoritățile
iugoslave comuniste l-au condamnat pentru colaborarea sa cu organizația
fascistă Ustaše, care a controlat țara în acele vremuri tulburi ale
conflagrației mondiale și care a fost responsabilă de uciderea a sute de mii de
sârbi, evrei și țigani.
Am părăsit
Zagrebul cu părere de rău că programul strict al vizitei mele nu mi-a permis să
stau mai mult, dar cu promisiunea că voi reveni în acest loc pentru a-l
cunoaște mai bine și, în felul acesta, a înțelege lucrurile care, la o primă
impresie, mi-au părut intrigante.
Etichete: croatia, iugoslavia, josip jelacic, zagreb
